30 de curiozități despre Italia. De unde vine numele țării?

de: Ana-Maria
28 06. 2021
pexels-photo-3596731

Atunci când ne planificăm o vacanță încercăm să aflăm cât mai multe lucruri interesante despre țara pe care urmează să o vizităm.

Una dintre destinațiile preferate ale românilor este Italia, iar pentru aceia dintre dumneavoastră care v-ați hotărât să plecați în vacanța de vară în „Cizmă”, Shtiu.ro v-a pregătit câteva informații extrem de interesante despre Italia, unele dintre acestea mai puțin cunoscute.

1. Originea cuvântului Italia este încă incertă, însă conform credinței populare numele a fost dat acestei zone de către greci, care au denumit-o „țara vițeilor”; simbolul triburilor italiene din sud, care făcea referire la cuvântul Italia, era taurul; Cu o suprafață de 301.340 km², Italia este puțin mai mare decât statul american Arizona (295.254 km²);
2. Este a cincea cea mai vizitată țară din lume, în 2019 înregistrând anual aproximativ 40 de milioane de turiști din toată lumea;
3. Cele mai vizitate locuri din Italia sunt Roma, Florența, Milano și Pisa, Assisi, Verona, Sorrento, regiunea Puglia și Lacul Como;


4. Aproape 20% din populația Italiei are peste 65 de ani;
5. Italia se învecinează cu Austria, Franța, Vatican, San Marino, Slovenia și Elveția, cu aceasta din urmă având cea mai lungă graniță;
6. Familia italiană are în medie 1,27 copii;
7. Steagul italian (verde-alb-roșu) este inspirat de drapelul francez introdus în timpul invaziei lui Napoleon Bonaparte din 1797;
8. Salariul mediu în Italia este de aproximativ 22.300 euro pe an, însă în nordul țării, în Lombardia, se câștigă până la 33.500 euro anual;
9. Termometrul (1812), pizza (1860) au fost inventate de italieni; alte invenții ale italienilor sunt reactorul nuclear, pianul, ochelarii și cornetul de înghețată;
10. Rata șomajului în Italia este de aproximativ 8,6%, însă ajunge până la 20% în sud;
11. Speranța medie de viață la naștere pentru un italian este de 79,54 ani;
12. Faimoasa poveste pentru copii Pinocchio a fost scrisă de un italian, Carlo Collodi;

Inventatori și exploratori italieni

13. Contribuțiile Italiei la știință includ barometrul, bateria electrică, nitroglicerina și telegrafia fără fir;
14. Printre exploratorii italieni celebri se numără Cristofor Columb, Marco Polo, John Cabot și Amerigo Vespucci;

Cristofor Columb

15. Limba italiană modernă de astăzi își are originea în regiunea Toscanei; deși limba oficială este italiana, în unele regiuni se mai vorbesc germana și franceza;
16. Toți vulcanii activi din Europa se află în Italia: Etna, Vezuviu și Stromboli
17. Pe teritoriul Italiei există peste 1.500 de lacuri, iar 75% din această țară este acoperită de dealuri și de munți;
18. Italienii consumă anual peste 14 miliarde de espresso;
19. În Italia poți vizita peste 3.000 de muzee;
20. Pe teritoriul Italiei există două mini state: Vatican și San Marino; cu o suprafață de doar 44 de hectare, Vatican este cea mai mică țară din lume, în timp ce San Marino are o suprafață de 61,2 ha;
21. Deși Italia este una dintre cele mai tinere țări din Europa, formându-se în 1861, capitala Roma are vechime de peste 2.000 de ani, fiind fondată în anul 753 î.Hr.;
22. Speranța de viață în Italia este de 83 de ani, un record în rândul țărilor europene;
23. Universitatea din Bologna este cea mai veche din Europa, fiind fondată în 1088; nu a încetat niciodată să funcționeze;
24. În Italia sunt produse peste 3.500 de tipuri de vin, fiind lider mondial la exportul de vin; această țară produce și peste 400 de tipuri de brânză;
25. Mare parte din industria Italiei este concentrată în nordul țării, la Milano, Torino și Genoa;
26. Simbolul SPQR, care se găsește pe multe dintre clădirile din Italia, este un acronim pentru expresia din limba latină Senatus Populusque Romanus și se referă la guvernul Republicii Romane, fiind folosit ca semnătură oficială guvernamentală;
27. Culorile drapelului Italiei sunt verde, alb și roșu; acestea reprezintă câmpiile și dealurile țării (verdele), munții Alpi acoperiți de zăpadă (albul) și sângele vărsat în războaiele de independență ale Italiei (roșul);
28. Munții Alpi formează mare parte a graniței de nord a Italiei; Alpii, care în trecut au apărat țara de invazii trupelor invadatoare, sunt divizați în Alpii de Vest și Alpii de Est;


29. Cuvântul Alpi înseamnă… munți; cel mai înalt vârf din Munții Alpi este Mont Blanc (4810 m), situat la granița dintre Franța și Italia;
30. Lupul este considerat un simbol neoficial al Italiei, mulți amintindu-și de legenda lui Romulus și Remus și de întemeierea Romei; floarea națională este crinul, în timp ce pasărea-simbol a țării este pasărea albastră.

Foto: Pexels.com