Anglia este o țară cu o istorie bogată, care a dominat o bună parte a lumii perioade lungi de timp. Acolo unde englezii au colonizat au încercat să-și impună propriile reguli și să modeleze lumea după principiile lor de viață. Multe dintre tradițiile și obiceiurile acestora au la bază întâmplări, din trecut, destul de haioase. În rândurile de mai jos vă prezentăm o parte dintre ele.
Anglia anilor 1.500 era mult diferită față de ceea ce este în prezent. Condițiile de trai nu erau printre cele mai bune, astfel că oamenii își făceau baia anuală în luna mai, când vremea afară nu era atât de urâtă. Drept urmare, oamenii se căsătoreau în luna iunie când încă miroseau cât de cât bine. Miresele obișnuiau să țină un buchet de flori pentru a îndepărta pe cât posibil izul greu de transpirație.
Baia anuală se făcea într-un butoi plin cu apă fierbinte, unde intrau pe rând bărbatul casei, liderul, urmat de fiii lui și ceilalți bărbați. După aceea, intrau femeile, copiii, iar bebelușii erau ultimii. Apa devenea atât de murdară încât se spunea că poți pierde pe cineva în ea. În felul acesta a apărut și zicala: “Don’t throw the baby out with the bath water” (Nu arunca şi copilul odată cu apa de baie).
Casele englezilor, din acea perioadă, aveau acoperișuri înalte și erau realizate din stuf, fără lemn dedesubt. Drept urmare mai toate animalele din gospodărie, precum câinii și pisicile, stăteau acolo, fiindcă era mai cald. Ca atare, când ploua locația devenea foarte murdară și alunecoasă, iar patrupedele cădeau. Așa a apărut expresia: “It’s raining cats and dogs” (Plouă cu câini şi pisici).
Vremurile erau dificile, iar gângăniile umblau peste tot, astfel că de multe ori cădeau și în pat, în dormitor. Așa a apărut ideea de a crea un pat cu stâlpi și un cearșaf deasupra pentru a proteja spațiul de dormit, denumit ulterior baldachin. Cei din clasele bogate aveau podelele de ardezie, astfel că pe timp de iarnă deveneau alunecoase, iar pentru a nu avea probleme de aderență aruncau paie, “thresh”, pe jos.
Până când venea primăvara paiele se tot adunau, iar atunci când se deschidea ușa acestea erau luate de vânt, astfel că o bucată de lemn a rămas blocată la intrare. Se spune că așa a apărut denumirea de prag, (în engleză se numeşte “threshold”, care vine de la “thresh” şi hold” – a ţine, a opri).
Carnea de porc era o delicatesă în acele vremuri și nu oricine și-o putea permite. Persoanele care aveau asemenea preparate atârnau șunca de tavan pentru a se lăuda. Acesta era un semn de bogăție, dar și o dovadă că bărbatul era în stare să își hrănească familia. Astfel a apărut zicala: “could bring home the bacon” (este în stare să aducă șunca acasă). Tăiau puţină ca să împartă oaspeţilor şi apoi stăteau toţi în jurul mesei şi “chewed the fat” (mestecau grăsimea).
Pâinea era împărțită după statutul social. Muncitorii luau partea arsă de pe fundul pâinii, familia lua mijlocul şi musafirii partea de sus, așa numita (upper crust). Englezii beau bere și whisky cu căni de plumb. Aceștia erau atât de beți încât pe stradă cădeau lați, iar lumea credea că sunt morți și îi luau pentru a-i înmormânta. Bețivanii erau puși pe masa din bucătărie vreo două zile, iar oamenii așteptau să vadă dacă se trezesc și astfel a apărut ideea de priveghi.
Din cauza faptului că Anglia are o suprafață mică de teren la un moment dat a rămas fără locuri de veci. Soluția găsită a fost să dezgroape morții și să ducă oasele la o “casă-de-oase” (bone-house) şi să refolosească mormintele. Astfel s-a observat că unul dintre cele 25 de coșciuge desfăcute avea zgârieturi pe interior de la persoanele moarte. În felul acesta s-a constatat că unele persoane au fost îngropate de vii.
Autoritățile engleze de la acea vreme au decis ca fiecare mort să fie îngropat având legat de deget o sfoară care să treacă prin capacul coșciugului, pământul de deasupra și să fie atașată la un clopoțel lângă cruce. Cineva trebuia să stea noaptea în cimitir pentru a vedea dacă sunt îngropate persoane de vii. Așa a apărut funcția de “graveyard shift” (tura de noapte). Totodată, a intrat în funcțiune și expresia: “saved by the bell” (salvaţi de clopoţel). Această ultimă invenție a fost denumită și “soneria mortului” (dead ringer).
Foto: Depositphotos.com
