Adevărata poveste de dragoste de pe Titanic. Cum au sfârșit Isidor și Ida?
Titanic este considerat a fi unul dintre cele mai bune filme din istoria cinematografiei. Superproducția artistică s-a învârtit în jurul poveștii de dragoste dintre Rose (Kate Winslet) și Jack (Leonardo DiCaprio), care s-a încheiat tragic, din nefericire. Vasul se scufundă, iar bărbatul își dă viața pentru ca iubirea vieții lui să trăiască.
Înainte de tragicul eveniment, Rose (interpretată de Kate Winslet) a refuzat să se urce pe barca de salvare, fiindcă nu exista loc și pentru Jack (interpretat de Leonardo DiCaprio). Trebuie precizat că acest lucru a fost bazat pe un moment care ar fi avut loc și în realitate, în seara în care vasul s-a scufundat.
Cea mai frumoasă poveste de dragoste de pe Titanic
Titanic a fost cel mai mare pachebot din lume când a plecat în călătoria sa inaugurală din Southampton, Anglia cu destinația New York, pe 10 aprilie 1912. După patru zile, la ora 23:40 în data de 14 aprilie 1912, acesta s-a ciocnit de un aisberg și s-a scufundat la ora 2:20. În urma naufragiului și-au pierdut viața 1514 persoane din 2228 de călători și membri ai echipajului.
În momentul impactului, pe vas s-au aflat și Isidor Straus, proprietarul magazinului Macy’s, și soția sa Ida, care se pregăteau de culcare. Cei doi erau căsătoriți de aproximativ 41 de ani și se întorceau în SUA după o vacanță în Franța. Isidor și Isa aveau șase copii la momentul naufragiului.
După ce Titanicul a început să se scufunde, lumea era urcată în bărcile de salvare, iar Ida avea un loc garantat, fiind unul dintre cei mai bogați pasageri. Isidor a fost un filantrop și un congresman important, calitățile sale ieșind încă o dată la suprafață în momentul când a trebuit să urce pe barca de salvare, el refuzând și susținând că întâietate au femeile și copiii.
Bărbatul a rămas pe navă, iar soția lui a refuzat să plece fără el și a coborât din barca de salvare.
Isidor, locul meu este cu tine. Am locuit cu tine. Te iubesc și, dacă va fi nevoie, voi muri împreună cu tine, a povestit June Hall McCash în cartea sa, „A Titanic Love Story”.
Din păcate, frumosul cuplu s-a scufundat odată cu Titanicul. Trupul lui Isidor a fost recuperat pe mare, împreună cu alți 306 pasageri, dar cel al Idei nu a fost găsit niciodată.
O slujbă de pomenire a fost organizată ulterior pentru cuplu pe 12 mai 2017, la care au participat 6.000 de persoane, iar alte câteva mii de oameni au stat afară în ploaie.
Regizorul James Cameron a prezentat o scenă în filmul Titanic, în care doi bătrânei stau îmbrațișați în pat, în timp ce vaporul se scufundă. Scena a fost dedicată lui Isidor Straus și soției sale Ida, povestea de dragoste a celor doi fiind fără limite.
Edward Smith, căpitanul navei, a murit și el în aceeași noapte de aprilie a anului 1912. Ultimele sale cuvinte au fost adresate echipajului său: „Ei bine, băieți, v-ați făcut datoria și v-ați făcut-o bine. Nu mai am ce să vă cer. Știți regula mării. Este fiecare om pentru el însuși acum și Dumnezeu să vă binecuvânteze.”
Potrivit datelor oficiale, 2 ore și 40 de minute a durat din momentul în care vasul a lovit icebergul și până când a dispărut sub apele Oceanului Atlantic. Scufundarea Titanicului a fost, cu siguranță, una dintre cele mai mari tragedii maritime din istorie. În urma naufragiului și-au pierdut viața 1514 persoane din cei 2228 de călători.
Foto: redactia.ro și nypost.com