Am putea să trăim fără bani? Cum ar arăta viața fără valoroasele bancnote?
O lume în care banii nu există, sună pentru cei mai săraci dintre noi ca un adevărat paradis. Dar, oare, am putea supraviețui fără valoroasele hârtii care au ajuns să ne ghideze viețile?
Am putea să trăim fără bani?
Imaginează-ți o lume fără proprietăți particulare. Cum ar arăta o lume fără bani? Ar fi societatea mai bună? Ar fi o societate fără valoare? Ar elimina lăcomia sau foamea lipsa banilor? Am fi mai fericiți? Cum am obține lucrurile de care avem nevoie?
Dolari, euro, cenți, economii, datorii. Îți place sau nu, aceasta este societatea noastră de astăzi, însă nu a fost întotdeauna așa. În urmă cu câteva mii de ani, eram o specie de vânători și culegători. Păstram cu noi doar ceea ce puteam căra. Pe parcurs, am început să dezvoltăm agricultura și am învățat cum să ne creștem singuri hrana. Ne-am oprit din mișcare și ne-am instalat, formând comunități organizate.
Unde se fabrică leii, banii românești? Cum arată clădirea unde se produc banii?
Viața a devenit mai ușoară, dar ne-am dorit totuși mai mult decât aveam. Așa că am început să negociem și uite așa, câteva mii de ani mai târziu, în anul 600 î. de Hr. apare prima monedă. Banii în ziua de azi fac lumea să se învârtă și sunt mijlocul care stau la baza economiei.
O lume fără bani nu este ușor de imaginat, fiindcă jafurile și infracțiunile ar fi la ordinea zilei. Oamenii au o multitudine de nevoi care trebuie satisfăcute. Legile limitează libertatea de mișcare a individului, dar totodată îi asigură și siguranța fizică a acestuia. Este adevărat că multe dintre lucruri și-au pierdut din valoare în ziua de azi. Nimeni nu mai vrea să muncească pe gratis, fiindcă totul este cu bani.
O lume fără bani ar fi o lume anarhică, o lume aflată într-un haos total. Într-o asemenea societate, cel puternic va fi cel care va conduce pentru că se va putea impune în fața celui slab. Ne-am afla în situații ca cele din filme, în care oamenii se adună în comunități mici, fortificate, de frica celor puternici. Ar trebui restabilit un sistem de schimb. Cum ar decurge o negociere între un schimb de portocale cu mere? Încercați doar să vă imaginați acest lucru.
Într-o lume fără bani am putea trăi mai liberi, ne-am simți mai confortabil cu mai puțin. Fără proprietăți particulare nu ar mai fi oameni bogați și săraci, iar toată lumea s-ar lupta pentru a realiza un scop general mai înalt.
Desigur, o lume mai bună nu trebuie să fie un scenariu „Cum ar fi dacă…”. Prin intermediul comerțului, am învățat să colaborăm și atunci când munca grea dă rezultate, am fost încurajați să inovăm. Apoi, provocarea constă în îmbunătățirea sistemului existent și integrarea mai multor oameni în cadrul acestuia.
Insula unde oamenii trăiesc fără bani
Un astfel de sistem unde banii nu contează există în viaţa reală. Este vorba despre oamenii de pe insula Anuta, din arhipeleagul Insulelor Solomon. Aceștia se bazează pe o economie bazată pe dăruire – o mulţime de lucruri sunt împărţite, de la teren, până la produsele alimentare. Toţi locuitorii insulei sunt responsabili să lucreze pământul şi toţi se bucură de roade, scrie capital.ro. Există doar câteva personae care câștigă, ocazional, bani. Aceștia cumpără bunuri fabricate din alte locuri și le aduc pe insula Anuta, unde la impart cu localnicii.
Foto: Pexels.com