Ampla discuție. Ce ne-a dat Uniunea Europeană? Ce a primit România de la UE? Am dat 1 euro, ne-au dat 3!
Pe data de 1 ianuarie 2007, România a devenit stat membru al Uniunii Europene cu drepturi depline. Ce a adus aderarea României la Uniunea Europeană bun pentru țara noastră?
De 17 ani România este în Uniunea Europeană și, cu ocazia alegerilor parlamentare și prezidențiale se pune problema ieșirii țării noastre din Uniunea Europeană. Site-ul shtiu.ro îți prezintă o listă de avantaje pe care le-a avut România în ultimii 17 ani.
România a primit, de la aderarea la Uniunea Europeană și până în prezent, peste 95 miliarde de euro și a contribuit cu 30 miliarde de euro la bugetul blocului european, astfel că balanța financiară netă ne arată un plus de 65 miliarde euro, notează profit.ro.
Investițiile străine s-au dublat de la aderarea la UE, de la 42 de miliarde de lei în 2007, la aproximativ 108 miliarde de euro în anul 2022.
În ultimii 17 ani, salariul minim a fost majorat de 20 de ori. În 2007, salariul minim era de 390 de ron. În 2024, salariul minim brut a ajuns la 3.700 de lei, scrie termene.ro.
Cetățenii Uniunii Europene au acces egal la oportunitatile de muncă în toate țările membre.
România are reprezentanți în institutiile europene, așa cum este Parlamentul European.
După incendiul de la Colectiv, zeci de victime au putut să fie tratate în spitalele din țările civilizate din Europa, lucru care n-ar fi fost posibil dacă România nu ar fi fost membru al UE.
România a primit acces la piața internă a Uniunii Europene. Țările membre beneficiază de acces liber la o piață de peste 450 de milioane de consumatori, ceea ce încurajează comerțul și creșterea economică. Acest acces la piața internă este un factor esențial pentru dezvoltarea exporturilor și atragerea de investiții.
Cetățenii țărilor membre ale UE au dreptul de a călători, a munci, a studia și a trăi în orice alt stat membru al Uniunii.
UE promovează stabilitatea și securitatea în Europa prin politici de pace, cooperare și integrare politică. Prin participarea la UE, țările beneficiază de o mai mare protecție față de conflictele externe și de o politică externă coordonată.
Majoritatea achizitiilor realizate online pot fi returnate în termen de 14 zile datorită dreptului de retragere reglementat de Uniunea Europeana. Dacă România n-ar fi fost în UE, această măsură nu ar fi fost posibilă.
Cu cât contribuie fiecare țară la bugetul UE?
Germania este de departe cel mai mare contributor la PIB-ul Uniunii Europene, cu o pondere de 25% în 2020, urmată de Franţa cu o participaţie de 17% şi Italia, de 12%, în timp ce România are o pondere de 1,6%, la fel ca Cehia, aratau datele Eurostat publicate la finalul anului 2021 și citate de zf.ro.
Cu 17,07 mld. euro Regatul Unit al Marii Britanii se număra printre statele cu contribuții masive, dar pe 30 ianuarie 2020, UE a ratificat acordul de retragere al Marii Britanii din UE.
Cum poate ieși România din Uniunea Europeană?
Să ieșim din această uniune nu este facil. Procedura a fost explicată pentru adevarul.ro de Bogdan Iancu, doctor în drept constituțional și conferențiar la Universitatea București:
„Ratificarea acestor tratate se face printr-o procedură specială, cu votul a două treimi din membrii Parlamentului României, într-o ședință comună a Camerei Deputaților și Senatului. Pe cale de consecință, denunțarea tratatelor tot așa se face. În ipoteza că două treimi dintre parlamentarii României ar vota astfel și că în control preventiv CCR, sesizată, ar achiesa, e posibil. Într-o astfel de ipoteză, din fericire puțin probabilă, orice e posibil”.