Zodiacul este considerat un calendar energetic, care, potrivit astrologiei, poate evidenția caracterul și personalitatea unui om. Spre deosebire de zodiacul occidental, folosit și de noi, cel chinezesc are la bază un ciclu de 12 ani, care la rândul său face parte dintr-un ciclu mai lung, de 60 de ani. Așa se face că 2023 este considerat anul Iepurelui de Apă.
Omenirea a trecut prin momente grele în ultimii ani, fiind afectată de pandemia de coronavirus iar acum de războiul din Ucraina. Toată lumea speră ca anul 2023 să fie unul mai bun din toate punctele de vedere, însă specialiștii în astrologie sunt mai sceptici având în vedere că acesta va fi anul Iepurelui de Apă. Chiar și așa unele evenimente vor fi pozitive.
Ultima dată când acest semn zodiacal chinezesc a fost în prim plan au avut loc mai multe întâmplări neplăcute pe plan mondial, printre care și asasinarea președintelui american John F. Kennedy. Potrivit astrologilor, noul an chinezesc începe în 2023 în data de 22 ianuarie și se termină pe 9 februarie 2024.
Zodiacul chinezesc este reprezentat de 12 animale cărora le corespund anumiți ani și care se repetă la un ciclu de 12 ani: şobolan, bivol, tigru, iepure, dragon, şarpe, cal, capră, maimuţă, cocoş, câine şi porc. Așa se face că anul 2021 a fost Anul Bivolului, anul 2022 Anul Tigrului, iar noul an, 2023, va fi cel al Iepurelui de Apă.
Trebuie precizat că semnelor din zodiacul chinezesc le corespund și cinci elemente primordiale: apă, foc, pământ, lemn și metal, iar în noul an iepurele va fi asociat cu elementul apă, lucru care s-a întâmplat ultima oară în 1963.
Printre evenimentele importante care au avut loc ultima dată când semnul zodiacal chinezesc Iepurele de Apă a fost la putere, se numără: asasinarea președintelui american John F. Kennedy în Texas, Martin Luther King a ținut celebrul său discurs „I Have a Dream“, iar Papa Ioan al XXIII-lea a decedat. Totodată, în 1963 s-au născut Brad Pitt, Whitney Houston, Michael Jordan și Johnny Depp.
Anii Iepurelui aduc pauze profesionale cu noroc, dar și parteneriate pentru cei care se află pe adevăratul drum pe care trebuie să meargă în viață. Deși iepurele nu este cel mai puternic animal, farmecul și viteza lui atrag banii, fertilitatea, iubirea și succesul. Elementul apă ne va spori diplomația și abilitățile de negociere. Așteptați-vă la schimbări majore în politică, pe măsură ce un nou val de lideri se apropie de putere. Răspunsul la război nu este pacea: este creativitatea. Totodată, elitele societății se vor trezi la realitate. Iepurele pare blând, dar are o mușcătură puternică, a spus astrologul Sarah Yip, potrivit bodyandsoul.com.
Foto: adevarul.ro