„Anul nou care n-a fost”, lucruri care nu existau în perioada comunistă dar apar în film. Cearșafuri Ikea, petarde sau apelative mai moderne!
Unul dintre cele mai apreciate filme românești din ultima perioadă este „Anul nou care n-a fost”, o tragicomedie istorică românească, scris și regizat de Bogdan Mureșanu.
Acțiunea filmului se desfășoară cu câteva zile înaintea Revoluției din decembrie 1989, iar personajele caută normalitate, siguranță, iubire, libertate și sens, într-o lume absurdă, alimentată de frică unui sistem comunist opresiv.
Regizorul filmului a avut de muncă pentru a reconstrui atmosfera din perioada comunistă, iar decorurile au avut un rol extrem de important. Cu toate acestea, au existat și câteva „scăpări” remarcate de cei care au văzut filmul fie în sălile de cinema, fie pe Netflix.
Într-o postare pe Facebook, scriitorul Dan Alexe a fost primul care a remarcat un lucru neobișnuit: cearșafuri de la IKEA.
„Să vedeți „Anul nou care n-a fost” împreună cu o persoană a cărei opinie contează, cu atenție pentru detalii și simțul formulei critice. E ce-am făcut eu, iar la prima scenă, când doarme mama aceea tristă a securistului, pe când eu cercetam atent estetica imaginii, am auzit de lângă mine verdictul: —Cearșafuri IKEA!”, a notat Dan Alexe.
Românii care au văzut filmul au decoperit mai multe lucruri care nu s-ar fi găsit nici în ruptul capului în comunism, dar care există, din păcate, în film.
„Eu am remarcat apelativul „pulifriciule”, pe care nu-mi amintesc să-l fi auzit înainte de ’89 😅”, a notat Calin Bratosin. Altcineva a adăugat: „Nici apelativul pupincurist nu exista înainte de Revoluție”.
„Cifrele de pe ușă apartament ceaușist sunt după 2010, lipite cu bandă autoadeziva, Leroy Merlin”, a punctat și Vasile Păun.
Dan Popescu a scris: „Plus petarde. Nu găseai petarde chinezești din alea înainte de ’89”. Daniela Petrescu a adăugat: „Toată lumea folosește ‘OK’. Asta a venit 20 de ani mai târziu, din ce țin eu minte”.
Un alt internaut a remarcat că la magazin, un client de film a fost întrebat dacă vrea și pungă. Iar în acea perioadă, pungile de plastic erau o raritate printre români.
Ce este redat perfect în filmul „Anul nou care n-a fost”?
În ciuda unori mici scăpări, filmul redă în mod perfect viața pe care o duceau românii înainte de Revoluția din 1989. De la orașul gri, la hainele lălâi și amărâte, la penarul de lemn al elevilor, la împinsul Daciei care era mai mult stricată, la cățelul cu gâtul flexibil și cap care se bălăngăne sub lunetă, la bibelouri și mileuri care existau în fiecare apartament comunist, aceste detalii sunt redate perfect.