Blestemul Crucii Caraiman. Ce au pățit cei care au vrut să-i taie brațele?

de: Ana-Maria
25 08. 2021

Pe data de 14 septembrie se vor împlini 93 de la inaugurarea celui mai spectaculos monument din România: Crucea Caraiman. În anul 1928 era cea mai înaltă structură metalică situată într-o zonă montană, intrând în Cartea Recordurilor.

Cum a fost ridicată Crucea Caraiman?

Ridicată în memoria eroilor români căzuți în Primul Război Mondial, Crucea Caraiman are o înălțime de 39,3 metri și este situată la altitudinea de 2.291 de metri în Masivul Bucegi, în dreptul stațiunii Bușteni.

Dincolo de rolul de consolidare a structurii, soclul crucii a avut rolul de a adăposti un generator electric pe bază de carburant care alimenta 120 de becuri a câte 500 W fiecare. Acestea era montate pe conturul crucii dinspre Valea Seacă, adică spre panorama către Valea Prahovei și Bușteni.

Deși a fost depășită în ceea ce privește înălţimea, monumentul a rămas în continuare în Guinness Book of Records datorită altitudinii la care se află. Ultima certificare datează din 14 august 2013.

Interesant este faptul că omul care a reuşit să omologheze recordul este fiul unuia dintre muncitorii care au lucrat ca voluntari la ridicarea crucii, în urmă cu mai bine de nouă decenii.

Este blestemată Crucea Caraiman?

Legenda spune că monumentul a fost realizat ca urmare a unui vis pe care l-ar fi avut Regina Maria a României în care aceasta ar fi văzut Munții Bucegi „stropiți cu sângele eroilor”. În urma acestui vis, ar fi decis edificarea monumentului de pe Caraiman.

Mitul a circulat și în perioada comunistă, dar și mai târziu fără, însă, ca cineva să aducă vreo dovadă în acest sens. Efectul acestei legende a dus la atribuirea meritelor de inițiere și construire Reginei Maria, însă, în realitate, inițiativa ar fi aparținut comunității locale din Bușteni, dacă este să ne luăm după un articol apărut în ziarul „Tricolorul” în anul 1922.

În perioada comuniștilor, Crucea Caraiman a fost ameninţată cu mutilarea. Un primar obedient regimului de atunci a ordonat în primă fază ca pe timpul nopții luminile de pe monument să fie stinse.

Ulterior a trimis o echipă de muncitori ca să taie braţele crucii, iar în vârful coloanei care ar fi rămas să monteze o stea roşie, simbolul comunismului!

Dar, în timp ce executau „lucrarea”, se spune că unul dintre muncitori ar fi căzut în prăpastie, iar altul și-ar fi rupt piciorul.

Speriați de cele întâmplate, dar și de faptul că monumentul ar putea fi blestemat, muncitorii au renunțat să-și ducă la bun sfârșit misiunea, nemaiținând cont de consecințele pe care ar fi putut să le suporte.

Foto: Wikipedia.com