De-a lungul timpului a circulat în întreaga lume o concepție total greșită cum ar fi că în China se consumă carne de câine. Popularitatea tot mai mare a consumului de câine în China se datorează în principal reprezentărilor proeminente ale practicii în filmul Templul Shaolin și a unei emisiuni TV istorice despre un călugăr, ajutată de promovarea excesivă de către unii proprietari de restaurante și guvernele locale.
În urma unui festival din Yulin, un oraș în provincia Guangxi de sud-vest a Chinei, s-a iscat o mare controversă. Evenimentul se numea „Festivalul cărnii de câine”. Oficialii au stârnit mai întâi dezbaterea pentru a promova importanța festivalului, susținând că acesta susține cultura locală, stimulând în același timp economia locală.
Dar guvernul local nu s-a așteptat niciodată ca activitățile comerciale să fie atacate de iubitorii de câini din întreaga țară. Administrația s-a delimitat de evniment și a pretins că evenimentul a fost orchestrat de oamenii de afaceri din zonă, în încercarea de a evita responsabilitatea.
Câinii fac parte din gospodăriile chineze de cel puțin 7.000 de ani, spun arheologii. Potrivit istoriei, conducătorul mitologic Fu Xi a domesticit șase animale sălbatice: porcul, boul, capra, calul, păsările și câinele, ceea ce indică faptul că cei din urmă erau adesea ținuți în preajma caselor chiar și în cele mai vechi timpuri.
Înregistrările arată că pe atunci câinii erau ținuți în principal pentru a ajuta la vânătoare. Pe măsură ce chinezii s-au apucat mai mult de agricultură, rolul câinelui a devenit mai puțin important, dar animalul nu a fost dat deoparte. Loialitatea față de stăpân l-a transformat pe câine în păzitorul gospodăriei.
Consumul de carne pare a fi o tradiție chineză, unii susținând că există documente istorice care vorbesc despre „măcelarii de câini”, care erau adevărați specialiști în prepararea cărnii. Alții citează din lucrări ale fondatorului dinastiei Han, Liu Bang, și ale pictorului din dinastia Qing, Zheng Banqiao, ca dovadă că populației din China i-a plăcut întotdeauna carnea de câine, dar acest lucru nu este suficient pentru a dovedi că este o tradiție sau un obicei.
În manualele copiilor din secolul al XIII- lea câinele este descris ca fiind unul dintre cele șase animale crescute de oameni. În general, aceasta înseamnă că aceste animale erau o sursă de carne. Dar pe măsură ce agricultura s-a dezvoltat și obiceiurile alimentare s-au schimbat, vacile, oile, găinile și porcii au devenit principalele surse de carne pentru poporul chinez. Câinii au încetat treptat să fie folosiți ca hrană în ultimii zeci de ani, iar motivele din spatele acestui lucru sunt complexe.
Înainte de dinastiile Qin și Han, combinația dintre tehnicile agricole primitive și haosul războiului constant însemna că nivelul de trai era scăzut, iar carnea un lux, oferit în primul rând persoanelor în vârstă ca semn de respect.
Carnea unor animale, dar și a câinilor de pază care sufereau de vreo boală sau de bătrânețe nu putea fi irosită, așa că strămoșii din China găteau carnea și o mâncau. Carnea de câine nu era un aliment esențial pentru oameni, așa cum se poate observa dintr-un studiu al ofrandelor de sacrificiu, scrie China Dialogue. Aceste ofrande către zei și strămoșii lor erau importante și s-a acordat o mare atenție bunurilor care trebuiau oferite.
Pentru cele mai mărețe ceremonii imperiale se sacrifica o vacă sau un cal, pentru ocazii mai puțin importante un porc sau o oaie, iar oameniilor obișnuiți li oferea carne de porc, pui sau pește. Dar câinele nu a fost folosit aproape niciodată și a fost considerat lipsit de respect față de spirite să facă acest lucru. Acest obicei este încă obișnuit și astăzi. Carnea de câine nefiind potrivită pentru gusturi rafinate și cu siguranță nu pentru servirea oaspeților.
După dinastia Han, câinele nu a mai fost atât de apreciat. Taoismul filozofic, care a apărut la sfârșitul dinastiei Han, a văzut câinii ca fiind necurați și se credea că consumul de câine dăunează eforturilor de a trăi o viață simplă.
În timpul dinastiei Tang și Song, consumul de carne de câine a scăzut și mai mult pe măsură ce gama de carne disponibilă a crescut și s-au răspândit poveștile despre câini credincioși și ideile budiste de reîncarnare.
China are multe minorități etnice, fiecare cu propriile tradiții și obiceiuri culinare. Dar niciuna dintre ele nu poate fi descrisă ca mâncătore de câini. În Islam, câinii sunt considerați necurați și, prin urmare, există o interdicție religioasă de a mânca carne de câine.
Mongolii sunt în mod tradițional nomazi și văd câinii ca paznici și însoțitori convinși. Pentru Manchus, să mănânce câine este tabu, datorită unei legende în care se povestește că un câine i-a salvat viața strămoșului lor Nurhaci.
Tibetanii sunt budiști și nu vor ucide animale în mod inutil și văd câinii ca pe niște însoțitori loiali, așa că rar îi mănâncă. Și chiar și oamenii Zhuang din Guangxi, unde are loc „festivalul cărnii de câine” Yulin, nu sunt consemnați în documentele istorice ca fiind pasionați de carne de lătrător.
Foto: Deposit Photos
