Când a venit cartoful în România și cum se numea inițial?

31.01.2019
Când a venit cartoful în România și cum se numea inițial?

Astăzi, cartoful este o legumă ce se găsește în mai toate statele lumii. Avantajul acestei legume este că e sățioasă și crește în aproape orice climat. Totuși, cartoful nu a existat dintotdeauna în Europa și a fost adus de către exploratorii spanioli. Dar, cum a ajuns în România?

Cartoful a fost descoperit de exploratorii spanioli în Peru și a fost introdus în Spania și în țările din sudul Europei acum 500 de ani, în jurul anului 1540. La vremea la care a fost introdus, cartoful era considerat toxic și oamenii credeau că această legumă provoacă lepra. Tocmai de aceea, vitele erau cele care consumau în Europa cartofi. Oamenii s-au lămurit câțiva ani mai târziu că se înșală.

Cum a ajuns cartoful în Europa?

Deși nu există niciun document care să dateze exact apariția cartofului pe coastele Spaniei, sunt șanse mare ca tuberculii de cartofi să fi fost în bucătăria unui vapor din flota lui Carol Quintul care transporta aur și argint din minele de la Potosis. Leguma a fost denumită papas.

Lada cu cartofi, cadou pentru Papa

În anul 1565, Papa Pius al IV-lea a primit din partea regelui Filip al II-lea al Spaniei o ladă de cartofi originari Peru. La vremea Papa ar fi făcut o glumă ca o aluzie la asemănarea dintre cuvintele papas (nr. cartof) și papa. Și cum dar din dar se face Rai, Papa a trimis o parte din cartofi cardinalului Olandei și prefectului spaniol De Mons în Hainaut, Filip de Silvry. Motivul? Acesta din urmă era bolnav și cartoful era deja considerat un medicament.

De unde vine obiceiul să primim oaspeții cu pâine și sare?

Câțiva tuberculi obținuți prin înmulțire au ajuns la grădina botanică din Viena, potrivit botanistului Carolus Clusius, care era custode al acestei grădini din 1573.

Când a devenit cartoful… cartof?

Multe sute de ani cartofii nu au fost exploatați la adevărata lor valoare. Abia în anul 1771, Academia de Medicină din Paris a anunțat că tuberculul e nedăunător și a recomandat folosirea sa ca și aliment. Și totuși, oamenii s-au lăsat greu convinși să consume cartofi.

La acea vreme, la îndemnul lui Ludovic al XVI-lea, un farmacist al armatelor franceze pe nume Parmentier, a intervenit pentru plantarea de terenuri cu cartofi la periferia Parisului și „a pus să fie păzite în mod ostentativ ziua, ca să îndemne populația să le fure noaptea”. Planul a funcționat.

Cine a adus cartoful în România?

În regiunea noastră, cartoful a ajuns probabil, la începutul secolului al XIX-lea. Inițial, leguma a ajuns în Transilvania și de aici și în Moldova și Țara Românească.

Ce mâncau românii acum câteva secole?

Ca și atestare, cartoful apare pe teritoriul Transilvaniei pe data de 14 martie 1769, cu doi ani înainte de anunțul Academiei de Medicină din Paris, când oficialitățile Guberniatului Regal al Marelui Principat al Transilvaniei (Sibiu) au dat o circulară privind cultura cartofului întrucât existau serioase voci din partea populației care se opuneau culturii acestei plante. Circulara a fost înaintată la vremea respectivă tuturor comitetelor și districtelor și, probabil, scaunelor săsești. La acea vreme, cartoful era denumit „măr de pământ”.

Oamenii s-au obișnuit repede cu cartoful și în anul 1781 cei din Zărnești raportau autorităților că producția de cartofi a fost bună. Așa a ajuns cartoful pe teritoriul țărilor române…

Cartoful este cea mai consumată legumă din lume

Foto: Pexels.com

Distribuie acest articol:
Cele mai noi articole
Ce este o rachetă balistică intercontinentală? Cât de aproape lovește de țintă?
Ce este o rachetă balistică intercontinentală? Cât de aproape lovește de țintă?
Astăzi, Rusia a dus războiul într-o fază nouă după ce a lansat o rachetă balistică intercontinentală asupra Ucrainei, fiind prima de acest gen de la începutul conflictului, din urmă cu... citește tot
Ce sunt cotele de gen? Cum funcționează „cotele de gen”?
Ce sunt cotele de gen? Cum funcționează „cotele de gen”?
În spațiul public, în preajma alegerilor prezidențiale, se tot vorbește despre „cotele de gen”. Se pleacă de la premisa că în anumite domenii, femeilor nu li se dau aceleași șanse ca... citește tot
Cum arată vila din Estoril, unde Carol al II-lea și-a trăit ultimii ani? Cine a moștenit-o?
Cum arată vila din Estoril, unde Carol al II-lea și-a trăit ultimii ani? Cine a moștenit-o?
Carol al II-lea a fost regele României timp de 10 ani, între 8 iunie 1930 și 6 septembrie 1940. Domnia sa a fost una plină de controverse și mulți oameni politici ai acelor vremuri nu l-au vrut... citește tot