Titlurile lor sună similar și ambii sunt instruiți pentru a diagnostica și trata persoanele cu afecțiuni de sănătate mintală. Cu toate acestea, psihologii și psihiatrii nu sunt la fel. Fiecare dintre acești profesioniști are un background educațional, o pregătire și un rol diferit în tratament.
Psihiatrii au o diplomă medicală împreună cu calificări avansate de rezidențiat și o specialitate în psihiatrie. Folosesc terapia cu vorbire, medicamente și alte tratamente pentru a trata persoanele cu afecțiuni de sănătate mintală.
Psihologii au o diplomă avansată, cum ar fi un doctorat în psihologie. Cel mai frecvent, ei folosesc terapia cu vorbire pentru a trata afecțiunile de sănătate mintală. De asemenea, aceștia pot acționa ca consultanți alături de alți furnizori de asistență medicală sau terapie de studiu pentru programe de tratament întregi.
Ambele tipuri de furnizori trebuie să fie autorizați în zona lor pentru a practica. Psihiatrii sunt, de asemenea, autorizați ca medici.
Psihiatrii și psihologii folosesc diferite instrumente pentru a trata afecțiunile de sănătate mintală. Uneori funcționează în medii diferite.
Psihiatrii pot lucra în clinici private, spitale, spitale de psihiatrie, centre medicale universitare, azile, închisori, centre de reabilitare.
Ei tratează adesea persoanele cu o afecțiune de sănătate mintală care necesită medicamente, cum ar fi: tulburări de anxietate, tulburare de hiperactivitate cu deficit de atenție (ADHD), tulburare bipolară, depresie majoră, tulburare de stres posttraumatic (PTSD), schizofrenie.
Psihiatrii pun diagnostic folosind teste psihologice, evaluări individuale, teste de laborator pentru a exclude cauzele fizice ale simptomelor.
După ce au pus diagnosticul, psihiatrii pot îndruma către un psihoterapeut pentru terapie sau pot prescrie medicamente. Unele dintre medicamentele prescrise de psihiatri includ: antidepresive, medicamente antipsihotice, stabilizatori ai dispoziției, stimulente sau sedative.
După prescrierea de medicamente, un psihiatru va monitoriza îndeaproape pacientul pentru a observa semne de îmbunătățire și orice efecte secundare. Pe baza acestor informații, s-ar putea aduce modificări asupra dozelor sau a tipului de medicament.
Pentru tratarea copiilor, psihiatrii vor începe cu o evaluare completă a sănătății mintale. Acest lucru îi ajută să evalueze numeroasele componente care stau la baza problemelor de sănătate mintală ale unui copil, inclusiv emoționale, cognitive, educaționale, familiale și genetice.
Psihologii lucrează în mod similar cu persoanele care suferă de tulburări ale sănătății mintale. Ei pun diagnostic în urma unor interviuri, sondaje și observații.
Una dintre diferențele mari dintre acești profesioniști din domeniul sănătății mintale este că psihologii nu pot prescrie medicamente. Un psiholog poate lucra în oricare dintre aceleași locuri ca un psihiatru, inclusiv: clinici private, spitale, spitale de psihiatrie, centre medicale universitare, azile, închisori, centre de reabilitare.
Ei tratează în mod obișnuit persoanele prin terapie de vorbire. Acest tratament presupune comunicarea cu terapeutul și discutarea despre orice problemă. Pe parcursul unei serii de ședințe, un psiholog va lucra cu pacientul pentru a-l ajuta să înțeleagă mai bine simptomele lui și cum să le gestioneze.
Terapia cognitiv-comportamentală este un tip de terapie de vorbire pe care psihologii o folosesc frecvent. Este o abordare care se axează pe a ajuta oamenii să depășească gândurile negative și tiparele de gândire.
Terapia prin vorbire poate lua mai multe forme, inclusiv unu-la-unu cu terapeutul, terapie de familie, terapie de grup.
Atunci când tratează copiii, psihologii pot evalua alte domenii decât sănătatea mintală, inclusiv funcționarea cognitivă și capacitățile academice. De asemenea, pot efectua tipuri de terapie pe care psihiatrii nu o fac în mod normal, cum ar fi terapia prin joc. Acest tip de terapie implică lăsarea copiilor să se joace liber într-o cameră de joacă sigură, cu foarte puține reguli sau limite.
Privind copiii jucându-se, psihologii pot obține o perspectivă asupra comportamentelor perturbatoare și a ceea ce exprimă un copil incomod. Aceștia pot învăța apoi copiii abilități de comunicare, abilități de rezolvare a problemelor și comportamente mai pozitive.
Foto: Pexels.com
