Când au apărut copacii pe Pământ? Unde se află cea mai veche pădure din lume?

de: Sorin Florea
05 07. 2022
padure
Cand au apărut copacii pe Pamant? Unde se afla cea mai veche padure din lume?

Copacii au și ei o zi de naștere, la fel ca orice alt tip de organism. Arborii au apărut cu mult timp înainte oamenilor și au o istorie care merită relatată. Trebuie precizat că fără copaci viața așa cum o știm pe Terra nu ar exista.

De la cele mai înalte plante, Sequoia din California, până la cea mai mare pădure tropicală a planetei, Amazonul, lumea a fost atrasă de ceea ce este verde încă din cele mai vechi timpuri. La o primă vedere, pădurile impunătoare pot părea atemporale, dar, ca orice specie sau ecosistem, au o dată de naștere. Potrivit datelor oficiale, plantele au apărut pentru prima dată pe Pământ în urmă cu aproximativ 470 de milioane de ani. Pe de altă parte, copacii și pădurile s-au dezvoltat acum aproape 390 de milioane de ani.

Cea mai veche pădure din lume

Cercetătorii au descoperit că cea mai veche pădure din lume se află în Cairo și datează încă de acum 385 de milioane de ani. Regiunea a fost analizată intens, fiind văzute rădăcini fosilizate ale copacilor vechi, indicând modalitatea prin care aceștia au prins viață.

Nu vedem fosile ale copacilor, dar vedem o hartă cu exact locul în care se aflau acei copaci. Deci, ceea ce învățăm este ecologia pădurii, cu rădăcini lemnoase mari și ramuri cu frunze, a declarat Chris Berry, paleobotanist la Universitatea Cardiff din Regatul Unit, potrivit Live Science.

Dezvoltarea acestor păduri timpurii a depins de evoluția precursorilor pentru definirea trăsăturilor copacilor. Primele sisteme de ramificare s-au dezvoltat chiar înainte de Devonian (perioadă geologică a erei paleozoice), în perioada Siluriană (cu 443,8 milioane până la 419,2 milioane de ani în urmă). După aceea, trăsăturile arborelui au conferit avantaje majore față de alte plante, în special capacitatea de a se ridica deasupra pentru a absorbi lumina Soarelui.

De-a lungul timpului, schimbările climatice au făcut ca frunzele copacilor să se mărească pentru a absorbi mai multă lumină solară. Așadar, fără arbori lumea așa cum o cunoaștem nu ar fi posibilă, fiindcă un singur pom la maturitate produce oxigen cât să susțină două persoane.

Copacii reprezintă sursa noastră de oxigen. Aceste plante inhalează dioxidul de carbon și elimină în aer oxigen. De aceea în locurile pline de verdeață și cu mulți pomi, aerul se simte și chiar este mai curat.

Foto: Wikipedia.org