Când se prescriu datoriile persoanelor fizice la ANAF și la bancă?
Banii nu sunt niciodată de ajuns, mai ales în această perioadă de criză economică. Foarte mulți români au credite la bănci pentru a-și putea achiziționa o locuință sau mașină, iar unii dintre ei au ajuns în incapacitate de plată. Datoriile către bănci sau către ANAF dau mari bătăi de cap cetățenilor noștri, însă trebuie precizat că acestea au un termen de prescripție.
Când se prescriu datoriile la ANAF?
Foarte multe persoane fizice ajung, la un moment dat, să aibă datorii către ANAF sau către o bancă. Din fericire, potrivit legii în vigoare, există un termen de prescriere a acestora. Toți cei care au datorii către ANAF ar trebui să știe că există, în principiu, un termen de 5 ani pentru achitarea banilor.
Trebuie precizat că momentul din care se porneşte calculul efectiv este data de 1 iulie a anului următor, faţă de cel pentru care este datorată obligaţia fiscală. Cu alte cuvinte, dacă există o datorie pentru anul 2023, cei cinci ani se calculează începând cu 1 iulie 2024, în felul acesta prescripţia ar urma să intervină de la 1 iulie 2029.
Când se prescriu datoriile către bănci?
Potrivit legii în vigoare, datoriile către asociația de proprietari, diferite servicii, dar și bănci se prescriu după trei ani. Ca atare, după 60 de zile după ce nu s-a achitat o factură, banca poate solicita executarea silită a plăţii respective. În schimb, dacă în termen de trei ani de la data scadentă a facturii banca nu a cerut executarea silită are loc prescrierea datoriei.
De cealaltă parte, dacă instituția financiară a cerut executarea silită a datoriei, termenul de prescriere se amână și nu mai poate fi cerut. Așadar, o situație care necesită foarte multă atenție dacă doriți să nu încălcați legea.
Ce este ANAF-ul?
ANAF este acronimul pentru „Administrația Națională de Administrare Fiscală” și este instituția responsabilă în România pentru administrarea și colectarea veniturilor fiscale și a altor sume datorate de contribuabili către stat. ANAF-ul are o gamă largă de responsabilități legate de impozitele și taxele percepute în țară, precum impozitul pe venit, impozitul pe profit, TVA (Taxa pe Valoarea Adăugată), accize, taxe vamale și multe altele.
Foto: wall-street.ro