Când simțim că se apropie sfârșitul? Mărturii uimitoare despre ultimele clipe din viața oamenilor

23.01.2020
Când simțim că se apropie sfârșitul? Mărturii uimitoare despre ultimele clipe din viața oamenilor

Marea întrebare la care au încercat, fără succes, să dea răspuns toți savanții și toate mințile luminate din istoria omenirii de la începuturile ei și până acum este: „Ce se întâmplă după ce mori?”. Această întrebare, aparent fără răspuns, poate fi analizată atât din punct de vedere religios, cât și științific.

Conform religiei, există viață după moarte, iar cei buni ajung în Rai, iar cei care au avut o viață plină de vicii și păcate merg în Iad. Potrivit științei, umanitatea reprezintă pur și simplu evoluție, iar Universul a apărut în urma unui Big Bang. Conform oamenilor de știință, nu există moarte, ci o simplă rearanjare a materiei.

Ce spun studiile despre moarte?

De-a lungul vremii au fost făcute numeroase studii despre viață și moarte. Mai mult sau mai puțin obiective, aceste analize scoat în evidență câteva lucruri comune.

O jurnalistă canadiană şi autoarea lucrării „Opening Heaven’s Door: Investigating Stories of Life, Death, and What Comes After” a analizat ce se întâmplă după ce mori și a strâns mărturiile a sute de persoane care au lucrat cu bolnavi în stare terminală, dar şi de la cei aflaţi pe patul de moarte.

Cum simte omul când moare?

Conform jurnalistei citate de adevarul.ro, toate persoanele analizate care s-au aflat în pragul morții au simțit cu aproximativ 72 de ore înainte că se apropie sfârșitul. Conform publicației New Scientist, cauza morții e cam aceeași la toata lumea: se oprește circulația sangelui către creier, care astfel nu mai este oxigenat. În aproximativ 10 secunde iți pierzi cunoștința, dar mai dureaza câteva minute până la moarte.

Cercetătorii au descoperit că majoritatea persoanelor aflate în pragul morții, cu o oră înainte să își dea ultima suflare, au început să își vadă rudele decedate. Unele persoane se aflau sub influența pastilelor, însă altele nu. Toate, în schimb, vorbesc de moarte nu ca un final, ci ca o călătorie către o altă lume.

În unul dintre cazurile investigate, o mamă care urma să moară la naştere i-a mărturisit medicului său obstetrician, Florence Barrett, că îşi poate vedea tatăl, care decedase cu ani în urmă. Surprinzător este, însă, faptul că lângă tatăl femeii se afla şi sora acesteia, Vida, care murise în urmă cu trei săptămâni şi despre a cărei moarte femeia nu fusese informată. „Vida e cu el”, repeta, surprinsă, lăuza.

Călătoria spre lumină

Este știut faptul că majoritatea persoanelor care sunt în pragul morții spun că văd o lumină care le aduce liniște mentală și sufletească. Religia spune că aceea este intrarea în Rai. Persoanele aflate în această stare fie nu își amintesc de niciun fel de experiență, fie trec printr-o stare de detașare de corp sau experimentează lumini puternice (la capătul unui tunel).  Unii au vorbit ulterior de stări de fericire, alții de stări de frică sau panică.

Știința are o altă explicație pentru aceste lucruri. La început, organele noastre pot supraviețui o vreme fără oxigen și nutrienți. Diviziunea celulară se oprește total în mod gradual, apoi celulele mor. Dacă prea multe celule au murit, organele nu se mai pot regenera. Cea mai rapidă reacție are loc în creier, unde celulele mor deja după trei până la cinci minute. Inima poate continua să bată pentru încă o jumătate de oră.

După două ore, se instalează rigiditatea postmortem, deoarece corpul încetează producția de adenozin trifosfat (ATP). Aceasta este o sursă vitală de energie pentru celule. Fără ea, mușchii devin rigizi. După câteva zile, această rigiditate postmortem dispare din nou. Tractul gastrointestinal moare abia după două-trei zile, bacteriile din el accelerează descompunerea corpului. Microbii din corp rămân însă periculoși pentru un timp mai îndelungat. Microbii hepatitei, de exemplu, supraviețuiesc mai multe zile, bacteriile tuberculozei chiar ani întregi. În total, procesul de descompunere a corpului uman durează cam 30 de ani.

Fie că există viață după moarte, fie că nu cu toții vom experimenta această situație. „Moartea este foarte probabil cea mai bună invenție a vieții. Este agentul de schimbare al vieții. Înlătură vechiul ca să facă loc noului”, spunea fondatorul Apple, Steve Jobs, în discursul său de adio.

Viata dupa moarte

Foto: Pexels.com

 

 

Distribuie acest articol:
Cele mai noi articole
Ce este o rachetă balistică intercontinentală? Cât de aproape lovește de țintă?
Ce este o rachetă balistică intercontinentală? Cât de aproape lovește de țintă?
Astăzi, Rusia a dus războiul într-o fază nouă după ce a lansat o rachetă balistică intercontinentală asupra Ucrainei, fiind prima de acest gen de la începutul conflictului, din urmă cu... citește tot
Ce sunt cotele de gen? Cum funcționează „cotele de gen”?
Ce sunt cotele de gen? Cum funcționează „cotele de gen”?
În spațiul public, în preajma alegerilor prezidențiale, se tot vorbește despre „cotele de gen”. Se pleacă de la premisa că în anumite domenii, femeilor nu li se dau aceleași șanse ca... citește tot
Cum arată vila din Estoril, unde Carol al II-lea și-a trăit ultimii ani? Cine a moștenit-o?
Cum arată vila din Estoril, unde Carol al II-lea și-a trăit ultimii ani? Cine a moștenit-o?
Carol al II-lea a fost regele României timp de 10 ani, între 8 iunie 1930 și 6 septembrie 1940. Domnia sa a fost una plină de controverse și mulți oameni politici ai acelor vremuri nu l-au vrut... citește tot