Care a fost cel mai călduros an din istoria Pământului?

de: Sorin Florea
17 08. 2020
pamant

Cel mai călduros an de pe planetă. Natura este cea care dă și ia viața. Omul trăiește într-o permanentă conexiune cu natura. De mii de ani, omul s-a aflat într-o comuniune mai mare sau mai mică cu mediul înconjurător. În ultimii zeci de ani, a avut loc o dezvoltarea accelerată a societăților, uneori haotic, fapt care a dus la schimbarea climei la nivel global.

Drept urmare, am avut ninsori în deșertul Sahara, unul dintre cele mai aride locuri de pe planetă, și temperaturi mult ridicate la Polul Nord. Potrivit specialiștilor, anul 2019 a fost unul al extremelor în ceea ce priveşte clima la nivel mondial.

Fenomene meteo extreme

Conform datelor oficiale, clima a fost una capricioasă pe tot parcursul anului trecut și scoate în evidență, încă o dată, că încălzirea globală afectează vremea. Au fost incendii masive de păduri, aproximativ 100 de cicloane și valuri de căldură la limita suportabilității. Nu poate fi neglijat faptul că ghețarii se topesc într-un ritm accelerat, fapt care afectează întreg ecosistemul planetar.

Societatea Americană de Meteorologie a anunțat că anul 2019 a fost cel mai călduros an din istoria omenirii, de când se fac măsurători meteorologice. Trebuie specificat faptul că în atmosferă se găsesc tot mai multe gaze cu efect de seră, iar în anul 2019 nivelul acestora a fost cel mai ridicat.

Fiecare deceniu începând cu cel al anilor 1980 a fost mai cald decât cel precedent. Cel mai recent (2010-2019) a fost cu 0,2 grade celsius mai cald decât cel anterior (2000-2009). Gazele cu efect de seră, responsabile pentru aceste creșteri de temperatură, continuă să aibă o prezență mai crescută în atmosferă, se arată în raportul Societății Americane de Meteorologie.

Studii alarmante

Potrivit datelor istorice, anul 2019 a fost al doilea cel mai cald an în zona arctică în ultimii 120 de ani. Planeta este tot mai afectată de gazele cu efect de seră care emană în atmosferă dioxid de carbon, metan și oxid de azot. Nivelul acestora este cu 45 la sută mai mare decât era în 1990. Principalul factor de poluare îl constituie consumul de combustibil fosil din automobile, avioane și fabrici.

Luna iulie din anul 2019 a fost cea mai călduroasă din istorie. Cercetătorii avertizează că schimbările climatice vor duce la adevărate crize economice. Cu toate acestea, experții susțin că pandemia de coronavirus a avut și un efect pozitiv, pe lângă toate crizele provocate, a dat un moment de respiro Pământului.

Foto: Pexels.com