Multe dintre personalitățile lumii au scris în testament dorințe de-a dreptul neobișnuite. Nici Alfred Nobel, inventatorul dinamitei, nu a făcut excepție. Suedezul era speriat că ar putea fi îngropat de viu, astfel că a avut o dorință ieșită din comun.
Alfred Nobel a murit în San Remo, Italia, pe data 10 decembrie 1896, în urma unui accident vascular cerebral, la vârsta de 63 de ani. În testamentul său, Alfred Nobel a scris că își dorește ca o mare parte din averea lui să fie folosită pentru a acorda premii pentru cei care au avut cele mai mari reușite în domenii precum fizica, chimia, psihologia, medicina, literatura și pacea. Și astfel, după cinci ani, au apărut Premiile Nobel. În 1901 au fost acordate primele premii pentru Fizică, Chimie, Psihologie, Medicină, Literatură și Pace. Averea lui Nobel a fost evaluată la 31.225.000 coroane suedeze, aproximativ 250 milioane de dolari americani la valoarea de astăzi.
Cine a arătat pentru prima dată degetul mijlociu și în ce context?
Totuși, fizicianul a mai avut o dorință de-a dreptul extravagantă. Acesta a specificat ca, după moartea sa, un medic să „îi deschidă venele”, ca să se asigure că nu va fi îngropat de viu. „Abia după ce acest lucru a fost făcut, iar medici competenți au confirmat semne clare ale decesului, rămășițele mele să fie incinerate”, a mai specificat Nobel în faimosul testament.
În mod hilar, înainte să moară definitiv în 1896, inventatorul dinamitei a mai murit o dată. Cum? În anul 1888, a murit Ludvig Nobel, fratele lui Alfred. Un ziar francez a făcut o confuzie între cei doi și a publicat din greșeală necrologul lui Alfred Nobel. În articol, savantul suedez era condamnat pentru invențiile sale și mai ales pentru dinamită. Titlul l-a pus pe gânduri pe marele inventator: „Negustorul Morții a murit – Dr. Alfred Nobel, care s-a îmbogățit descoperind mijloace fără precedent de a ucide alți oameni, a murit ieri”. Acela a fost momentul în care, inventatorul dinamitei a decis că își dorește ca averea sa să fie folosită pentru a încuraja reușitele în domenii precum fizica, chimia, psihologia, medicina, literatura și pacea.
De-a lungul vremii, cinci români au fost recompensați cu Premiul Nobel. Este vorba despre fiziologul George Emil Palade, medicul Ioan Moraru, scriitorii Elie Wiesel şi Herta Muller şi fizicianul Stefan Muller. Dintre cei cinci, doar Ioan Moraru se afla în România atunci când a obţinut această distincţie, ceilalţi alegând să emigreze.