Care a fost primul, oul sau găina?
Oul sau găina? Ce a apărut mai întâi? Aceasta pare să fie întrebarea la care omenirea nu știe să dea un răspuns, deși nu există decât două variante.
Oul a fost primul
O echipă de oameni de știință a încercat să ofere răspunsul la întrebarea esențială a omenirii: „Ce a fost mai întâi, oul sau găina?”.
Conform cercetătorilor canadieni, care au efectuat un studiu în 2013, găinile au ajuns la forma pe care o știm astăzi în urma unul lung proces de evoluție. Se pare că la un moment dat, o pasăre similară găinii a produs un urmaş care, ca rezultat al unei mutaţii a ADN-ului, a trecut pragul care separa speciile „similare găinii” la „găină reală”.
Astfel, pentru că această găină adevărată a rezultat dintr-un ou, putem oamenii de știință susțin că oul a fost primul.
„Multe dintre trăsăturile pe care le vedem în ouăle de păsări au evoluat înainte de păsări, la dinozaurii teropozi”, a declarat Daria Zelenitsky de la Universitatea din Calgary.
Găina a fost prima
O altă echipă de oamenii de știință, de acestă dată britanici, nu canadieni, susțineau în 2016 că, de fapt, găina a fost prima.
„Până acum, se presupunea că oul a fost primul, însă acum dispunem de dovezi ştiinţifice care arată că, de fapt, găina a apărut înaintea lui. Proteina a fost identificată cu mult timp înainte, fiind asociată cu formarea oului, dar prin examinarea îndeaproape a substanţei, am putut observa modul în care aceasta controlează întreg procesul”, a declarat Dr. Colin Freeman, cercetător în cadrul Universităţii din Sheffield.
Cum se copilesc roșiile? Ce înseamnă copilitul roșiilor?
Cercetătorii britanici spun că găina a fost prima care a apărut, deoarece formarea ouălor este posibilă numai datorită unei proteine gasite în ovarele păsării. Anii trec, știința evoluează, întrebarea rămâne: „Ce a fost mai întâi, oul sau găina?”
Ce este găina?
Găina, denumită științific Gallus gallus domesticus, este, conform wikipedia.com, o subspecie de păsări din genul Gallus, familia Phasianidae. Găina este o pasăre domestică, iar sub formă sălbatică mai trăiește în prezent în Asia de Sud Est, India, Indonezia și Europa. Aceasta este crescută pentru carne și ouă.
Foto: pexels.com