Metode de înfrumusețare. Frumusețea fizică este un atribut pe care toată lumea și-l dorește. Fie că ești femeie sau bărbat, toți vrem să fie apreciați și invidiați pentru calitățile noastre fizice. Încă din cele mai vechi timpuri, oamenii au încercat să se înfrumusețeze pentru a da bine în fața celorlalți.
De-a lungul istoriei, frumusețea a avut conotație diferite, iar ceea ce era considerat superb la un moment dat, a ajuns să fie detestat ulterior. Ritualurile de înfrumusețare s-au schimbat în timp, iar în rândurile de mai jos vă vom prezenta cele mai ciudate metode din istorie.
Femeile au fost întotdeauna preocupate de aspectul lor fizic și au depus mult efort pentru a arăta cât mai atrăgătoare. În Epoca Victoriană, oamenii erau foarte îmbrăcați, drept urmare se vedea foarte puțin din corpul uman. În acea perioadă, la modă erau piercing-urile. Femeile și le puneau în sfârcuri, iar bărbații în zona genitală.
Un alt aspect considerat elegant, în istorie, era să ai sprâncenele unite. Femeile din Grecia antică își doreau sprâncene dese și considerau că acestea sunt un semn de inteligenţă şi puritate, un simbol al frumuseţii desăvârşite. Fetele care se nășteau cu sprâncenele despărțite foloseau pigment colorat pentru a şi le desena și uni.
Un alt aspect ciudat al vremii, care a ținut destul de mult în istorie, a fost faptul că japonezele își colorau dinții în negru. Acest lucru se întâmpla imediat după nuntă și era considerat un semn al angajamentului marital şi al frumuseţii lor incontestabile. Obiceiul a continuat și în secolul XIX, însă o dată cu trecerea timpului s-a renunțat la el.
Populaţia mayaşă avea un obicei foarte ciudat, atunci când venea vorba de frumusețe. Oamenii acelor timpuri considerau că numai anumite scalpuri sunt frumoase, drept urmare, atunci când copiii erau mici capul acestora era băgat între nişte scânduri, pentru a-l forţa să-şi modifice forma.
Aristocratele din Evul Mediu și perioada Renașterii considerau că femeile nu trebuie să aibă niciun fir de păr pe față. Astfel, acestea ajungeau să-şi extragă atât genele cât şi sprâncenele. Aceste obiceiuri de înfrumusețare se practicau la scară largă, în special în rândul europencelor.
Un alt aspect de înfrumusețare era practicat de triburile de indieni din America. Părul de pe corp era considerat dizgrațios și era extras, inclusiv cel pubian. Acest obicei de înfrumusețare se păstrează mai peste tot în lume, însă folosind metode tehnologice moderne.
Foto: pexels.com și clickpentrufemei.ro