Care au fost cele mai ciudate scene „încremenite” de lavă din orașul Pompeii?

15.03.2019
Care au fost cele mai ciudate scene „încremenite” de lavă din orașul Pompeii?

Una dintre cele mai mari catastrofe naturale din istoria Europei a fost eruptia vulcanulul Vezuviu, care avea să acopere cu cenușă și lava topita trei orașe romane: Pompeii, Herculaneum și Stabiae. Cercetările arheologice au scos la iveală o imensă cantitate de informații detaliate despre viața citadină în Imperiul Roman la culmea dezvoltării sale. Totuși, care au fost cele mai ciudate scene surprinse de lavă din orașul Pompei?

Pe data de 24 august, 79 d. Hr., la numai o zi după sărbătoarea numită Vulcanalia, închinată zeului Vulcanus, orașul roman Pompeii a fost distrus și acoperit de un strat gros de cenușă și piroclastite.

De unde vine denumirea de Italia?

Totul s-a produs atât de repede încât locuitorii au murit exercitându-și activitățile de zi cu zi. Oamenii au murit în câteva minute, mulți dintre ei sufocați de gazele prelinse de la erupția vulcanică care ar fi avut loc dimineața. În doar câteva ore, orașul era acoperit sub douăzeci de metri de cenușă vulcanică.

Care au fost cele mai ciudate scene surprinse de lavă din orașul Pompeii?

Ce a fost îngropat sub cenusa a rămas „încremenit” timp de mai bine de 1600 de ani.

Rămășițele orașului Pompeii
Distribuie acest articol:
Cele mai noi articole
Cum era viața nobililor/boierilor români de odinioară? Câte feluri de mâncare serveau la o masă și ce era considerat „delicatesă”?
Cum era viața nobililor/boierilor români de odinioară? Câte feluri de mâncare serveau la o masă și ce era considerat „delicatesă”?
Încă din cele mai vechi timpuri au existat clase sociale și nici spațiul carpato-danubiano-pontic nu a făcut excepție. Sute de ani, nobilii au dus o viață diferită de cea a românilor de... citește tot
Trump: „100% vom avea Groenlanda”
Trump: „100% vom avea Groenlanda”
Donald Trump a pus lumea pe jar cu noi declarații. Actualul președinte al Statelor Unite ale Americii a declarat că își dorește pentru țara sa Groenlanda, deși danezii i-au spus că cea mai... citește tot
Care coduri bonus sunt cele mai avantajoase pentru jucători
Care coduri bonus sunt cele mai avantajoase pentru jucători
La momentul actual, cazinourile din mediul online continuă să crească în popularitate în rândul jucătorilor, venind în întâmpinarea acestora cu diverse beneficii. Pe lângă avantajele deja... citește tot