Care e singura țară din lume unde divorțul nu este permis?
Căsătoria între două persoane este unul dintre cele mai frumoase momente din viață. Sau ar trebui să fie. Divorțul reprezintă eșecul căsniciei, precum și un moment care trebuie uitat cât mai repede. În lume, există două state unde divorțul este interzis: Vatican și Filipine. Această țară asiatică este casa milioanelor de copii nelegitimi și a legilor matrimoniale care fac ca Vaticanul să pară un stat liberal.
În ce stat este divorțul interzis?
Cu ocazia împlinirii a 84 de ani, în anul 2011, prietenii fostului senator filipinez Ramon Revilla, o vedetă de film, care a devenit ulterior politician, au dezvăluit o impunătoare statuie de bronz, înaltă de 10 metri, în cinstea sa. Filmele acestuia sunt în mare parte uitate, iar realizările sale în calitate de parlamentar au fost marginale, dar el va fi amintit mult timp în Filipine pentru că a avut cel puțin 72 de copii cu 16 femei diferite, dintre care doar una a fost soția sa. Dintre aceștia, doar 38 de copii îi poartă numele de familie. Nu este clar ce ar trebui să onoreze statuia, dar a fost un moment potrivit pentru a evidenția că în Filipine lipsește, de multă vreme, o lege a divorțului.
Papa Francisc îndeamnă la o lege a divorțului
Filipine este acum singura țară din lume care nu permite divorțul majorității cetățenilor săi. Religia dominantă în această țară asiatică este catolicismul, iar biserica a luptat din greu pentru a-și impune opiniile cu privire la sfințenia căsătoriei. Papa Francisc, care a vizitat recent Filipine, și-a îndemnat episcopii să adopte o poziție mai iertătoare față de catolicii divorțați.
Un proiect de lege care ar legaliza divorțul a fost discutat înaintea legislativului, dar nu a trecut, fiindcă avea nevoie de sprijinul președintelui, la acea vreme, Benigno Aquino III. Șeful acestui stat a declarat că divorțul este inacceptabil. Aquino, burlac și catolic practicant, a spus că nu vrea ca Filipinele să devină ca Las Vegas, unde „te căsătorești dimineața și divorțezi după-amiaza”.
Biserica pierde teren în fața divorțului
Biserica catolică și nu numai pierde teren, de la an la an, în fața cererilor din întreaga lume care vor o lege a divorțului. Prima lovitură mare a venit în 1970, când Italia a legalizat divorțul, în ciuda opoziției feroce a Vaticanului. O încercare de abrogare a legii italiene a divorțului a fost respinsă la un referendum din 1974. A urmat Brazilia, care a legalizat divorțul în 1977, urmată de Spania (1981), Argentina (1987), Irlanda (1997) și Chile (2004).
Așadar, Filipinei și Vaticanul sunt singurele țări de pe planetă unde divorțul încă mai este interzis. În Filipine, ierarhia catolică se mândrește, în mod special, ca fiind ultimul obstacol împotriva legalizării divorțului.
În Filipine, divorțul este permis doar pentru unii
Legea filipineză permite divorțul minorității musulmane din țară, care reprezintă aproximativ 11% din populație. Singura opțiune legală disponibilă cuplurilor non-musulmane care doresc o separare este să ceară o anulare a uniunii religioase sau o anulare civilă. Trebuie specificat că Biserica acceptă ca un cuplu să se despartă, însă persoanele respective nu mai au voie să se recăsătorească.
Anularea este diferită de divorț prin faptul că părțile trebuie să stabilească că mariajul a fost defect de la început. Adică unul sau ambii erau prea tineri pentru a se căsători (vârsta minimă în Filipine este de 18 ani; pentru bărbații musulmani este de 15 ani, pentru fete „pubertate ”), că nu s-a obținut consimțământul adecvat al părinților, că una dintre părți era deja căsătorită sau avea o boală transmisibilă sexuală incurabilă. Drept urmare, un tribunal bisericesc sau un judecător civil poate declara căsătoria nulă.
La divorț, îmbrăcat ca la nuntă
Un obicei inedit, transmis din bătrâni, are loc într-o țară din Africa, numită Ghana. Aici, cuplurile care vor să se desparte trebuie să se prezinte la divorț exact așa cum erau îmbrăcate în ziua nunții. Un moment unic pe planetă, care are și partea lui de umor.
Autoritățile au luat această decizie din dorința de a-i face să se răzgândească, iar cuplul trebuie să petreacă o perioadă de timp într-o cameră denumită „Camera Divorţului”. Cum ar fi să te duci la divorț îmbrăcat în costumul de ginere sau, după caz, rochia de mireasă? O situație destul de hilară, care a făcut înconjurul lumii.
Foto: Pexels.com