Care este cea mai abruptă stradă din lume?
În Noua Zeelandă există un oraș numit Dunedin care a intrat în Cartea Recordurilor pentru cea mai abruptă stradă din lume. Deși este un oraș micuț acesta este cunoscut în întreaga lume pentru recordul deținut.
Strada Baldwin are 359 de metri și o înclinație de 19 grade, fapt care a propulsat-o în Cartea Recordurilor drept cea mai abruptă stradă din lume.
Cele 19 grade nu par a fi ceva de luat în seamă, însă după analizarea imaginilor se poate vedea cât de impresionantă este strada.
Strada se înalță cu 1 metru la fiecare 2,86 metri parcurși. Aceasta este atât de abruptă, încât unele case par a se scufunda în pământ. De-a lungul său, strada găzduiește în jur de 34 de case.
„Baldwin Street” este cunoscută ca cea mai abruptă stradă din lume, dar are o concurenţă, „Canton Avenue” din Pennsylvania, despre care se spune că ar fi chiar mai abruptă, însă nu este la fel de lungă, scrie publicația huffingtonpost.com.
În orașul Dunedin, începând cu anul 1988, în fiecare an se organizează o competiție sportivă spectaculoasă. Maratonul Baldwin, exact ca numele străzii, presupune ca toți concurenții să urce și să coboare celebra stradă.
De-a lungul vremii, mai multe competiții sportive neoficiale au avut loc pe această stradă și de multe ori concurenții s-au ales cu accidentări serioase.