Care este cea mai înaltă clădire din Europa? Top 5 cele mai înalte clădiri
Omul a fost întotdeauna fascinat de clădiri înalte. Dorința acestuia de a fi tot mai aproape de Divinitate se găsește încă din cele mai vechi timpuri. Odată cu dezvoltarea tehnologiilor și apariția diferitelor materiale de construcții, visul omului de a se înalța cât mai mult către cer a devenit realitate.
În Europa există multe clădiri moderne, înalte care îți taie răsuflarea. Surprinzător sau nu patru din primele cinci cele mai înalte clădiri de pe „bătrânul continent” se află în Rusia. Singura construcție care se găsește în top și nu e a rușilor este turnul „The Shard” din Londra, care, are 310 metri.
Lakhta Center, cea mai înaltă clădire din Europa
Cea mai înaltă clădire din Europa se găsește în Rusia, la Sankt Petersburg, și se numește Lakhta Center. Acest zgârie-nori are 462 metri înălțime și găzduiește cea mai mare companie din această țară.
Lakhta Center a fost finalizată în 2019 și este sediul gigantului rus Gazprom. Construcția a costat de 2 miliarde de dolari. Potrivit informațiilor oficiale, primele 52 de etaje din cele 87 ale clădirii vor fi destinate birourilor Gazprom, iar etajele superioare vor fi spații publice. Clădirea este impresionantă și are cea mai înaltă punte de observare din lume, aflată la 360 de metri înălțime, cu un planetariu, dar și cu un restaurant.
Top 7 cele mai înalte clădiri din Europa:
Lakhta Center, Sankt Petersburg – 462 m
Turnul Federației, Moscova – 374 m
OKO: South Tower, Moscova – 354 m
Mercury City Tower, Moscova – 339 m
The Shard, Londra – 310 m
Eurasia, Moscova – 309 m
CoC: Moscow Tower, Moscova – 302 m
Vezi aici cum arată Lakhta Center!
Palatul Parlamentului, a doua cea mai mare clădire din lume
Palatul Parlamentului sau Casa Poporului este a doua cea mai clădire din lume după Pentagon, SUA. Construcția este impresionantă, realizată după spiritul socialismului, și măsoară 270 de metri lungime, 240 de metri lățime, 86 de metri înălțime și 92 de metri sub pământ. Înainte de căderea comunismului, clădirea avea numele de Casa Republicii. Aceasta are 9 etaje la suprafață și tot atâtea sub pământ.
Foto: YouTube