Care este cea mai izolată așezare din lume? Cum se poate ajunge acolo?

14.04.2020
Care este cea mai izolată așezare din lume? Cum se poate ajunge acolo?

Sunt orașe cu milioane de locuitori, dar și așezări pe unde cu greu mai poți vedea o urmă de umanitate. Deși suntem peste 7 miliarde de locuitori pe Glob, există locuri de-a dreptul sălbatice. Totuși, care este cea mai izolată așezare din lume?

Specialiștii consideră că cea mai izolată așezare din lume este Tristan da Cunha. De fapt, Tristan da Cunha este un arhipelag de insule vulcanice (unele innacesibile) situat în Oceanul Atlantic și considerat a fi cel mai îndepărtat loc de pe Terra.

Tristan da Cunha are o populație permanentă de 264 de locuitori (atât avea în anul 2010) și insula principală este situată în largul Oceanului Atlantic, la 2816 kilometri de Africa de Sud. Aceasta este cea mai îndepărtată insulă locuită de pe Glob.

Tristan da Cunha este un mic arhipelag de insule vulcanice ce au o suprafață de 207 kilometri pătrați. Doar insula mare este locuită. Singura bucatica de pamant locuibil este localizată pe latura nord-vestică a insulei, restul terenului fiind muntos. Tristan da Cunha este teritoriu britanic ce are propria formă de guvernare.

Pe insula principală nu există niciun fel de aeroport sau pistă de aterizare, ceea ce înseamnă că singurul mod de a călători în și din Tristan da Cunha este cu vaporul, o călătorie de șase zile din Africa de Sud.

De ce aripelagul se cheamă Tristan da Cunha?

Insulele poartă denumirea de Tristan da Cunha întrucât exploratorul portughez Tristão da Cunha este cel care le-a descoperit. Se întâmpla în 1506.

Insulele au primit cod poștal abia în 2005

În mai 2001, insulele au fost lovite de un ciclon extratropical care a generat vânturi de până la 190 de kilometri pe oră. O serie de case au fost grav deteriorate și numeroase vite au fost ucise. Astfel, guvernul britanic și-a oferit ajutorul. În anul 2005, insulelor au primit un cod poștal al Regatului Unit (TDCU 1ZZ), pentru a facilita rezidenților să comande bunuri online.

Tristan da Cunha
Distribuie acest articol:
Cele mai noi articole
Ce este o rachetă balistică intercontinentală? Cât de aproape lovește de țintă?
Ce este o rachetă balistică intercontinentală? Cât de aproape lovește de țintă?
Astăzi, Rusia a dus războiul într-o fază nouă după ce a lansat o rachetă balistică intercontinentală asupra Ucrainei, fiind prima de acest gen de la începutul conflictului, din urmă cu... citește tot
Ce sunt cotele de gen? Cum funcționează „cotele de gen”?
Ce sunt cotele de gen? Cum funcționează „cotele de gen”?
În spațiul public, în preajma alegerilor prezidențiale, se tot vorbește despre „cotele de gen”. Se pleacă de la premisa că în anumite domenii, femeilor nu li se dau aceleași șanse ca... citește tot
Cum arată vila din Estoril, unde Carol al II-lea și-a trăit ultimii ani? Cine a moștenit-o?
Cum arată vila din Estoril, unde Carol al II-lea și-a trăit ultimii ani? Cine a moștenit-o?
Carol al II-lea a fost regele României timp de 10 ani, între 8 iunie 1930 și 6 septembrie 1940. Domnia sa a fost una plină de controverse și mulți oameni politici ai acelor vremuri nu l-au vrut... citește tot