Care este cea mai mare pedeapsă dată pentru o singură infracțiune?
Un an, doi, zece, cincizeci sau chiar mai mult, pot primi cei ce încalcă legea. Totuși, la nivel mondial, au existat cazuri în care inculpații au primit și zeci de mii de ani de închisoare. Și nu, nu este o glumă.
În mod ciudat, o femeie este cea care a primit cea mai mare pedeapsă din istorie: 141.078 ani de închisoare cu executare. Este vorba despre Chamoy Thipyaso, o thailandeză care a pus bazele unui joc piramidal prin care a înșelat peste 16.000 de oameni. Condamnarea a fost pronunţată în anul 1989, iar inculpata și complicii ei au intrat astfel în istorie fără voia lor. Totuși, femeia a stat doar opt ani în închisoare, deoarece legea thailandeză din acea perioadă prevedea că, indiferent de sentința dată, timpul maxim pe care cineva îl putea petrece în spatele gratiilor pentru fraudă era de 20 de ani.
Cine a fost acarul Păun, omul găsit țap ispășitor?
A doua și a treia cea mai lungă condamnare la închisoare, la nivel mondial, au fost date lui Otman el-Gnaoui (42.924 ani) și Jamal Zougam(42.922 de ani), capii bombardamentelor de la Madrid din 2004, când zece rucsacuri încărcate cu TNT au explodat în patru trenuri din capitala Spaniei. Atacul a produs cel puțin 199 de morți (dintre aceștia 181 în momentul efectiv al exploziilor) și 1467 răniți.
Care este cea mai mare pedeapsă din România?
Cea mai drastică pedeapsă judiciară care se poate acorda de către o instanţă din România este cea a detenţiei pe viaţă şi se aplică cel mai des în cazurile de omor calificat.
De unde vine expresia „o întorci ca la Ploiești”?
Totuși, cea mai mare pedeapsă acordată vreodată de un tribunal de la noi a primit-o un criminal poreclit „Bestia din Suceava”. Acesta a ucis trei femei, cu o cruzime incredibilă, și a fost condamnat la închisoare pe viață plus încă 100 de ani de carceră.
Foto: pexels.com