Care este cea mai populată comună din România?

de: Sorin Florea
02 10. 2023
comuna Floresti

Cea mai mare comună din România se află în județul Cluj. Aceasta se numește Florești și, în ultimii 10 ani, a avut o creștere demografică mai mare decât dublă. Comuna Florești cuprinde și satele Luna de Sus și Tăuți. Potrivit datelor statistice, în această localitate trăiesc 52.735 de cetățeni, cu 29.922 persoane mai mult decât în 2011.

Lucruri interesante despre comuna Florești

Comuna Florești este a doua cea mai mare localitate din județul Cluj, după municipiul Cluj-Napoca. Populația a crescut, în această zonă, în ultimii 10 ani, cu aproximativ 30.000 de persoane. Drept urmare, autoritățile au decis să înființeze propriul Serviciu Public de Evidenţă a Persoanelor. Astfel că, toți cetățenii din Florești și din satele aparținătoare nu vor mai trebui să meargă la Cluj-Napoca atunci când trebuie să obțină un nou act de identitate.

Până la înfiinţarea acestui serviciu public nu exista, la nivelul autorităţii locale, o situaţie clară a numărului, structurii sau mişcării populaţiei pe teritoriul acestei comune din apropierea municipiului Cluj-Napoca, lucru care afecta modalitatea de fundamentare şi implementare a unei politici publice locale, au afirmat reprezentanţii Primăriei Floreşti, potrivit adevarul.ro.

Cei care doresc să obțină un nou act de identitate în comuna Florești trebuie să depună mai multe acte la primăria din localitate. Persoanele în cauză trebuie să vină alături de cererea efectivă și cu o serie de documente precum: actul de identitate vechi (dacă îl mai au în posesie), certificatul de naștere și, după caz, cel de căsătorie, ori hotărârea de divorț definitivă și irevocabilă, respectiv actul pentru spațiul locuit.

Comuna are un relief foarte frumos, fiind înconjurată de dealuri de înălțime medie 400 – 500 de metri. Aceasta este așezată la intersecția dintre Munții Apuseni și Podișul Transilvaniei, pe malul drept al râului Someșul Mic. Suprafața localității este formată din 1.877 de hectare de teren arabil, 1.406 de hectare de pășuni, 846 de hectare de livezi, 1.207 de hectare de păduri, 111 de hectare de tufărișuri, ape și stuf 68 de hectare, teren neproductiv 145 de hectare, drumuri 122 de hectare și construcții 292 de hectare.

Forma comunei Florești este alungită, fiind așezată de-a lungul DN 1, la o distanță de numai 5 kilometri de Cluj-Napoca. Această așezare fericită a Florestiului față de municipiul Cluj-Napoca îi oferă posibilități admirabile de dezvoltare urbană puternică și de ridicare treptată a nivelului economic și cultural al populației, se arată pe site-ul primăriei comunei Florești.

La recensământul din anul 2011, comuna Florești avea structura etnică formată din: români (75,19%), maghiari (14,36%), romi (4,89%), germani (0,11%), italieni (0,08%), turci (0,04%), ucraineni (0,04%), evrei (0,02%), greci (0,01%), alta (0,15%), necunoscută (5,04%).

Foto: floresticluj.ro