Care este cea mai veche țară din lume?
Pe suprafața Pământului sunt în jur de 200 de țări. Unele sunt mai mari, altele sunt mai mici, însă majoritatea sunt suverane, recunoscute de celelalte state ale lumii și independente. Cea mai veche țară din lume are o istorie plină de evenimente care i-au influențat dezvoltarea ulterioară.
Cea mai veche țară din lume
Nu multă lume știe, însă cea mai veche țară din lume se află în apropierea noastră. Mai precis statul se află pe continentul european și se numește San Marino. Această țară micuță este complet înconjurată de Italia și are doar puțin mai mult de 61 kilometri pătrați, cu o populație de 33.562 de locuitori.
Potrivit istoricilor, țara San Marino a fost înființată pe 3 septembrie în anul 301 d. Hr. Cu toate acestea, independența acesteia nu a fost recunoscută decât abia în anul 1631 de către Papa, care la acea vreme controla o mare parte din Italia centrală. Totodată, Constituția acestui stat, scrisă în anul 1600, este cea mai veche din lume.
San Marino, cel mai vechi stat din lume
San Marino a fost multă vreme un oraș. Datorită faptului că este situat într-o zonă stâncoasă, San Marino a reușit să își obțină independența și să și-o mențină atâția ani. Cel mai vechi stat din lume este situat pe Peninsula Italică, pe versantul de nord-est al Munților Apenini.
Capitala statului este orașul San Marino, iar cea mai mare așezare este Dogana din comuna Serravalle. Statul San Marino are o relație apropiată cu vecinul său mult mai mare Italia. De altfel, limba oficială a țării este, cum altfel, italiana.
Țara își trage numele de la Sfântul Marinus, un pietrar originar din colonia romană de pe insula Rab din Croația actuală. Conform legendei, în anul 257 d. Hr., Marinus a participat la reconstrucția zidurilor orașului Rimini după distrugerea lor de către pirații liburni. Marinus a fondat apoi o comunitate monahală independentă pe Monte Titano în 301 d. Hr., astfel, San Marino se revendică drept cel mai vechi stat suveran existent, precum și cea mai veche republică constituțională, potrivit Wikipedia.org.
Economia statului San Marino se bazează pe pe finanțe, industrie, servicii și turism. Potrivit datelor statistice, această țară este una dintre cele mai bogate din lume în termen de PIB pe cap de locuitor. Un lucru inedit în San Marino îl reprezintă faptul că există mai multe mașini decât oameni.
Curiozități despre San Marino:
- San Marino a fost supusă numeroaselor atacuri de-a lungul istoriei. Statul nu a fost niciodată invadat de popoarele atacatoare, scrie theculturetrip.com.
- Fostul președinte american Abraham Lincoln este cetățean de onoare al lui San Marino. Abraham Lincoln și-a exprimat admirația pentru San Marino într-o scrisoare adresată în 1861, spunând: „Deși stăpânirea voastră este mică, totuși statul vostru este unul dintre cele mai onorate de-a lungul istoriei…” Ca răspuns, cei din San Marino i-au acordat cetățenia;
- San Marino a fost, cel mai probabil, prima țară din lume care a avut un serviciu poștal;
- San Marino nu este membru al UE dar folosește euro ca monedă. În anul 1983, San Marino a stabilit relații oficiale cu Uniunea Europeană ca „stat terț”. Același regim (nu sunt în UE dar folosesc euro) îl mai au Andorra, Monaco, și Vatican.
Foto: Wikipedia.org