Care este diferența dintre lumina caldă și lumina rece?
Iluminatul interior are un rol foarte important în viața noastră, mai ales în contextul actual al pandemiei generate de COVID-19. Așadar, cum îți iluminezi locuința: cu lumină caldă sau cu lumină rece.
În urma incertitudinii generate de noul coronavirus, cele mai multe companii le-au permis angajaților să lucreze de acasă în sistem „remote”.
Drept urmare, mulți dintre noi petrecem aproape toată ziua între patru pereți, cu ochii în laptop, ceea ce ne-a făcut să acordăm o atenție deosebită iluminatului din casă.
Câte tipuri de lumină artificială există?
Probabil că mulți dintre cei care lucrăm de acasă de abia acum am început să conștientizăm mai bine diferența dintre lumina naturală și cea artificială.
Temperatura de culoare a sursei de lumină ne poate influența energia, dispoziția și, implicit, productivitatea zilnică. De aceea, este foarte important cum alegem sursele de lumină.
Atunci când alegem o sursă de iluminat ne ghidăm după dulia, consumul și puterea acesteia. Uităm, însă, un element la fel de important, și anume culoarea luminii emisă de respectiva sursă, care se măsoară în grade Kelvin.
Alegerea temperaturii de culoare a becurilor nu ține neapărat de preferințele fiecăruia, ci mai degrabă de impactul pe care aceasta îl poate avea asupra activității noastre.
De aceea, trebuie să știi că becurile cu valori Kelvin scăzute produc așa-numita lumină caldă, relaxantă, iar cele cu valori Kelvin ridicate produce ceea ce se numește lumină rece, energizantă.
Ce este lumina caldă?
Becurile cu lumină caldă sunt cele cu un ton mai degrabă galben-portocaliu, care imită lumina naturală. Acestea au valori Kelvin între 2000 și 3200.
Lumina caldă este recomandată de specialiști pentru încăperile unde, de obicei, ne relaxăm sau ne odihnim deoarece au un efect odihnitor pentru ochi. Este ideală pentru dormitor, living sau hol, acolo unde creează un spațiu intim, confortabil și primitor.
Ce este lumina rece?
Becurile cu lumină rece sunt fix opusul celor cu lumină caldă. Au efect energizant, stimulează concentrarea și creează o atmosferă prielnică muncii, ceea ce le recomandă pentru încăperile unde avem nevoie de o mai multă observare a detaliilor și a culorilor.
De aceea, becurile cu lumină rece sunt întâlnite în clădiri de birouri, magazine, școli, săli de sport, etc. Acasă, sunt ideale pentru bucătărie, baie sau beci.
Becurile cu lumină rece au valori Kelvin cuprinse între 4600 și 6500.
Ce este lumina neutră?
Există și o a treia nuanță de lumină albă, și anume lumina neutră. Aceasta stimulează concentrarea și conferă ochilor un spectru cromatic care previne oboseala, fiind preferată de designeri și de decoratorii interiori.
Becurile cu lumină neutră nu modifică aproape deloc culoarea pereților, fiind, de fapt, o lumină rece mai blândă, nu albăstruie. Acestea au valori între 3500 și 4500 K.
Lumina neutră este ideală pentru încăperile fără ferestre, și anume holuri și băi, precum și în bucătării.
Foto: Ledhut.co.uk