Care este diferența dintre „termeni” și „termene”?

de: Bogdan Andu
30 06. 2023
termeni

Limba română este un amalgam de cuvinte care pot avea forme similare, dar sensuri diferite. De câte ori nu s-a întâmplat să auzim pe stradă oameni care folosesc anumite cuvinte în mod greșit? Substantivul „termen” are două forme de plural. Care este diferența dintre „termeni” și „termene”?

Care este diferența dintre „termeni” și „termene”?

Punându-ne în pielea unui străin care învață limba română, putem spune că este un lucru dificil. Deși limbile latine, precum italiana sau spaniola, pot fi relativ ușor de învățat, limba română are câteva particularități care o fac dificilă. În primul rând, există cuvinte în prezent care provin atât din limbajul dac, dar și latin sau slavon. Acestea au evoluat și au ajuns să conviețuiască în dicționarul român.

Unul dintre cele mai interesante cuvinte din română este forma de plural a substantivului „termen”. Singularul se poate aplica în funcție de sensul propoziției, iar pluralul se folosește diferit. Concret, substantivul „termen” are două forme de plural: „termeni” și „termene”. Ambele forme sunt corecte, dar se aplică în utilizări complet diferite.

Conform DOOM, forma „termeni” se folosește în sensul de „cuvânt”, iar „termene” se aplică semnificației „dată, interval de timp” .

Exemplu propoziții:

  1. termeni”: Trebuie să acceptați termenii și condițiile aferente.
  2. termene” : Nu există termene pentru punerea în aplicare a sentinței judecătorești.

Câte cuvinte există în limba română?

Limba română face parte din marea familie latină. Numărul exact al cuvintelor este greu de spus, însă poate fi estimat. Conform DOOM, există „peste 62.000 de cuvinte” cu diferite sensuri și forme. Dificultatea numărului exact vine din faptul că unele cuvinte au fost scoase din uz, iar altele au fost introduse recent.

Informații interesante:

Cel mai lung cuvânt: PNEUMONOULTRAMICROSCOPICSILICOVOLCANICONIOZĂ.
Propoziție formată doar din vocale: Oaia aia e a ei, eu o iau.
Propoziție care se poate citi atât de la stânga la dreapta, cât și de la dreapta la stânga: Ele fac cafele.
Cuvânt care conține grupul de litere „abc”: „ABCES”.
Cel mai lung cuvânt cu o singură vocală: ABRACADABRANT.

Foto: Depositphotos.com