Săpunul, acel produs de curățat fără de care viața ar avea o cu totul altă aromă, a fost inventat încă din zorii civilizației, atunci când era fabricat din sodă şi grăsimi animale. Apariția acestui produs igienic este greu de descifrat în istorie, dar un lucru este cert: la început, săpunul nu avea un miros plăcut.
Potrivit istoricilor, primele modele de săpun au apărut acum mai bine de 5.000 de ani, când sumerienii fierbeau cenușa împreună cu grăsimi animale și vegetale pentru a produce o substanță de curățat. Rețete similare pentru săpun, fabricat din săruri alcaline amestecate cu uleiuri, au fost găsite pe papirusurile egiptene, datând încă din Noul Regat (circa 1500 î. de Hr.).
Deși nu există nicio dovadă, o poveste veche a soțiilor romane susține că femeile care locuiau lângă Muntele Sapo au descoperit săpun când ploaia a spălat o combinație de cenușă de lemn și grăsime animală în solul argilos de lângă râul Tibru. Celebrul istoric roman, Pliniu, a contestat această afirmație și a creditat invenția săpunului triburilor galice și germanice, pe care le-au întâlnit romanii în timpul cuceririlor lor. În orice caz, ceea ce se știe este că romanii foloseau săpun în băile lor în anul 200 d. Hr.
Odată cu trecerea timpului, lumea s-a schimbat, societățile s-au dezvoltat, însă chiar și așa înainte de secolul al XVIII-lea, utilizarea săpunului nu era încă răspândită pe scară largă. Acesta era considerat prea scump și avea un miros neplăcut. Din fericire, odată cu revoluția industrială au apărut noi metode de producere a săpunului, iar odată cu importul de ingrediente exotice, parfumate din Africa și Asia, cum ar fi uleiurile de palmier și cocos, săpunul a devenit mai atrăgător.
Potrivit istoricilor, punctul de cotitură în a face săpunul să fie utilizat de toată lumea a avut loc la mijlocul secolului al XIX-lea. La începutul războiului din Crimeea (1854-1857), purtat de britanici împotriva rușilor, majoritatea morților provenea mai degrabă de la boli decât de la rănile de luptă. După ce Florence Nightingale a adus igiena în spitalele britanice de câmp la sfârșitul anului 1854, decesele au scăzut. Această lecție nu s-a pierdut pentru americanii care, în timpul războiului lor civil (1861-1865), au instituit reforme igienice printre soldați. După ce s-au obișnuit cu utilizarea săpunului, soldații care se întorceau din luptă și-au adus acasă noile obiceiuri curate.
Creșterea consumului de săpun a coincis, de asemenea, cu dezvoltarea marketingului în masă. Proctor & Gamble (P&G) a înțeles cât de important este acest domeniu și a realizat un brand, pe care l-a promovat la scară largă. Potrivit rapoartelor, P&G a cheltuit peste 400.000 de dolari pe an pe publicitate la începutul anilor 1900, o sumă echivalentă cu 10.000.000 de dolari în prezent. Rezultatul a fost unul incredibil, iar până în 1930, cererea de săpun P&G era atât de mare, încât produsul se făcea în cazane de trei etaje.
În prezent, săpunul se prepară într-un proces care are trei pași. În primul rând, uleiurile și grăsimile sunt combinate cu alcalii (nume date unor oxide de minerale) pentru a produce un amestec, iar ulterior se adaugă apă și glicerol, într-o metodă numită saponificare. Apoi, amestecul este uscat pentru a reduce foarte mult conținutul de apă. În cele din urmă, săpunul uscat este amestecat cu parfum, culoare și alți aditivi.
În prezent, pe piață nu există doar săpun uscat, ci și săpun lichid, dar și dezinfectant pentru mâini. Potrivit datelor statistice, în anul 2011 americanii au cheltuit mai mult pe săpun lichid decât pe săpun uscat.
Specialiști în sănătate recomandă ca oamenii să se spele cât mai des pe mâini, în felul acesta îndepărtând virușii și bacteriile care le-ar putea pune în pericol viața.
Foto: Pexels.com
