Care este locul de pe Glob unde cad navele spațiale?
Cine ar fi crezut că, undeva, pe Glob, există un cimitir al navelor spațiale. Această zonă poartă denumirea de Punctul Nemo și este considerat a fi cel mai izolat loc de pe planetă, aflându-se la o distanţă de 2.700 de km de cel mai apropiat uscat.
Punctul Nemo (Point Nemo) este situat departe de coasta de est a Noii Zeelande, la aproximativ 3.300 de kilometri în largul Oceanul Pacific. Datorită faptului că este un loc atât de izolat, Punctul Nemo este un „cimitir” de nave spaţiale.
Dacă am sări în Pământ, în cât timp am ajunge pe partea cealaltă?
Cu toate că punctul unde trebuie să cada aceste obiecte spațiale este unul foarte precis, atunci când intră în atmosfera terestră, acestea se dezintegrează, iar resturile lor pot fi zărite și la câteva sute de kilometri distanță.
Între anii 1971 şi 2016 au fost aruncate acolo mai mult de 260 de vehicule spaţiale. Cel mai mare dintre acestea a ajuns în Punctul Nemo pe 23 martie 2001 și este vorba despre stația spațială rusă Mir. Este vorba despre 142 de tone. Conform specialiștilor, doar 20 – 25 de tone din întreaga greutate au ajuns în acest cimitir.
Zona cu pricina nu este frecventată de ambarcațiuni, ceea ce reduce la zero posibilitatea ca vreo rămășiță din spațiu să provoace vreun naufragiu aici. Mai sunt și rămășițe de nave spațiale care nu cad aici. De exemplu, staţia chineză Tiangong-1, care cântăreşte aproximativ 8,5 tone şi al cărei control a fost pierdut în martie 2016, va cădea undeva la întâmplare în anul 2018.
Cât durează un an pe alte planete?
Ce se găsește pe fundul Oceanului?
Aproximativ 90% din suprafaţa oceanelor este încă necartografiată din cauza faptului că apa de mare blochează undele radar, astfel că oamenii de știință nu pot afla cu exactitate ce se află pe fundul apei. Pe fundul Oceanului este întuneric complet și o mulțime de creaturi vii, încă necunoscute pentru știință.