Una dintre cele mai importante figuri ale Bisericii Catolice a fost polonezul Karol Wojtyla, cunoscut sub denumirea de Papa Ioan Paul al II-lea. Acesta a fost primul papă de altă origine decât cea italiană de la papa Adrian al VI-lea, adică din 1522 și pontificatul său a durat 26 de ani, din octombrie 1978 și până la moartea sa, în aprilie 2005. Asemeni multor feți bisericești și Papa Ioan Paul al II-lea a fost beatificat.
Papa Ioan Paul al II-lea a fost beatificat (trecut în categoria fericiților bisericii, aflați pe o treaptă inferioară sfinților) pe data de 1 mai 2011 în Piața „Sf. Petru” din Roma. Slujba de beatificare a fost prezidată de Papa Benedict al XVI-lea. Astfel, fostul Papă mai avea o singură treaptă până la a fi declarat „sfânt”. S-a întâmplat câțiva ani mai târziu. El va fi celebrat pe 22 octombrie, ziua în care a fost numit papă în anul 1978.
Călugărița Marie Simon-Pierre Normand, o soră de origine franceză care a suferit de Parkinson şi acărei vindecare inexplicabilă a fost atribuită Papei Ioan Paul al II-lea, scrie thedivinemercy.org. Vaticanul trebuia să atribuie încă un miracol Papei Ioan Paul al II-lea, după beatificarea sa, pentru ca acesta să fie declarat sfânt. Lucru care s-a și întâmplat.
„Boala Parkinson mi-a fost diagnosticată in 2001. Maladia mi-a afectat intreaga parte stangă a corpului. După trei ani, simptomele s-au agravat: tremurat, rigiditate, durere, insomnie. Din aprilie 2005 am început să mă simt din ce în ce mai rău, de la săptămană la săptămană, nu mai reușeam să scriu sau conduc masina”, a povestit călugărița.
Pe data de 13 mai în acel an, Papa Benedict al XVI-lea a făcut anuntul oficial privind acordarea unei dispense privind beatificarea Papei Ioan Paul al II-lea. Iar sora Maria urmărea o ceremonie prezidata de Papa Ioan Paul al II-lea si vedea in imaginea Papei bolnav și întepenit în mișcări, chiar viitorul său.
Aceasta a continuat: „Începand din acea zi, surorile din toate comunitătile franceze si africane au cerut interventia sa divină pentru vindecarea mea. S-au rugat intr-una, fără oprire. În noaptea de 2 spre 3 iunie s-a întâmplat ceva. Corpul nu imi mai era cuprins de durere, nu mai eram rigidă. Apoi o chemare interioară m-a impins să mă duc să mă rog”.
Mai rămăsese doar un pas pentru ca Papa Ioan Paul al II-lea să devină sfânt. Sute de mărturii despre miracole săvârșite de Papa Ioan Paul al II-lea au fost selecţionate pentru a fi analizate. Floribeth Mora, originară din Costa Rica, a fost diagnosticată, în luna aprilie a anului 2011, cu anevrism cerebral, iar medicii nu îi dădeau nicio şansă de vindecare. Ea susţine că a fost salvată de la moarte în luna mai a acelui an de fostul Papă Ioan Paul al II-lea, decedat în 2005. Acesta i-ar fi vorbit dintr-o fotografie pe care femeia o avea la lângă patul de spital.
Astfel, pe data de 27 aprilie 2014 a avut loc trecerea lui Papa Ioan Paul al II-lea în rândul sfinților. Slujba a fost oficiată de chiar Papa Francisc.
Pentru ca Vaticanul să certifice un miracol, acesta trebuie să fie instantaneu, permanent și să nu aibă o explicație științifică.