Care este originea numelui Moldovei și ce legătura are cu Dacia?

de: Sorin Florea
23 03. 2023
Moldova
Care este originea numelui Moldovei?

Teritoriul Moldovei a fost locuit inițial de daci. După războaiele daco-romane (101-102, 105-106), această regiune a intrat și ea într-un amplu proces de romanizare, exceptând zona de sud. În felul acesta a luat naștere poporul român și pe teritoriul Moldovei, însă denumirea țării este un mister și în prezent.

Denumirea Moldovei a fost analizată, pentru prima dată, pe la 1646 de către italianul M. Bandini care a reprodus în scrierile sale o legendă locală. Povestea spune că numele acestei regiuni vine de la Molda, cățeaua voievodului maramureșean Dragoș Voda. Se spune că patrupedul s-a luptat cu un zimbru înainte să fie luat de apele unui râu învolburat din zonă, pe care Dragoș Vodă l-a numit Moldova. În felul acesta, se crede că denumirea țării a fost luată de la acest râu, care a preluat inițial numele cățelușei. O poveste frumoasă care ține însă de folclorul popular.

Germanul I. Troster a considerat că numele Moldavia vine de la cuvântul latin „mollis”, înaintând teoria că Moldavia înseamnă Molior Davia, adică „partea cea mai plăcută a Daciei”. Informația sa nu a fost una originală și a fost preluată de la alți autori înaintea acestuia.

În perioada medievală, cei mai mulți istorici considerau că limba latină este mama tuturor limbilor și, ca atare, s-a dat o explicație specifică denumirii Moldavia, considerând că aceasta este partea mai blândă a Daciei.

Care este adevărul?

Foarte mulți istorici consideră că denumirea Moldovei are o origine germanică, deoarece vine de la termenulă „mulde” (adică „scobitură”, „carieră” sau „culoar de scurgere”), întrucât Dunărea se varsă în mare prin sudul acestui teritoriu. O altă teorie susține că Moldova vine de la cuvintele dacice „molta” (adica, „multum” din latină) și „dava” (cetate sau apă „acva->ava->dava”).

Bogdan Petriceicu Hașdeu a considerat că numele de Moldova a apărut în urma unei petreceri a goților în această regiune. Potrivit acestuia, „mulda” este cuvînt gotic și înseamnă „praf”. Numele a fost dat prima dată râului, care a fost denumit: „apa cea prăfoasă”. Ideea năstrușnică a fost preluată, în mod surprinzător, și de istoricul A. D. Xenopol.

În anul 1901, Dimitrie Cantemir susținea că denumirea Moldova are o origine dacică, deoarece multe cetăţi cuprind în denumirea lor particula – dava. Trebuie precizat că la începuturi țara s-a numit Moldovlahia, iar cu timpul și-a schimbat numele în Moldova. Cert este că nu există o teorie acceptată de toată lumea în ceea ce privește denumirea acestei zone.

Foto: capital.ro