Despre daci s-a scris în mai toate cărțile de istorie, însă despre ceea ce însemna oastea dacică și, mai ales, despre armele cu care aceștia luptau s-a scris și se știe mai puțin. Potrivit relatărilor istoricilor, caracteristicilor armamentului din dotare, precum şi specificul artei militare dacice reprezintă un segment destul de greu de reconstituit.
Cu toate acestea, se știe cu certitudine că armele folosite de daci erau de două feluri: defensive și ofensive. Pentru apărare, dacii foloseau scuturi de formă ovală, erau realizate din metal și lemn. Războinicii purtau pe cap coifuri și erau acoperiți cu platoșe din oțel și cămăși din zale de oțel.
Atunci când atacau, dacii foloseau arme ofensive precum spada, care era de două feluri – lungă, de tip celtic, și scurtă, de tip gladius – și care era folosită pentru tăiere și împuns. Apoi mai aveau în dotare arcul cu săgeți, folosit în lupta de la distanță, dar și la vânătoare, lancea, sulița, toporul, pumnalul (cunoscut și sub numele de sica) și, nu în ultimul rând, falxul.
Acesta din urmă era cea mai reprezentativă și mai eficace armă a dacilor. Inspirată, se pare, după coasă, falxul desemna în antichitate toate obiectele de forme şi mărimi diferite, care aveau în comun tăişul pe partea interioară a lamei (seceră, cosor, coasă, etc.).
Lungimea lamei era cuprinsă între 70 şi 100 cm, din care 30-40 cm reprezenta mânerul de prindere, în timp ce lăţimea era de aproximativ 3-5 cm. Falxul dacic era de două feluri: pentru o singură mână sau pentru două mâini. Varianta mică (cea pentru o mână) se numea sica (seceră) în limba dacă, potrivit pravaliadacilor.wordpress.com.
Varianta pentru ambele mâini constituia un avantaj în lupta 1 la 1 deoarece creştea puterea loviturii fiind vorba despre o armă de despicare şi nu de una de împungere. De asemenea, dacul înarmat cu falx avea în plus și o mobilitate superioară comparativ cu cea a inamicului, indiferent de natura celui pe care dacul îl avea de înfruntat.
Atât de puternice erau loviturile de falx încât armurile inamicilor nu rezistau în fața loviturilor de falx. Asta din cauză că tăişul, situat pe interiorul lamei curbate, puterea loviturii şi efectul de coasă dat de conformaţia armei formau o triplă combinaţie distrugătoare.
Se spune că, după războiul contra romanilor din 105-106, această armă teribilă a dacilor l-a determinat pe Împăratul Traian să ordone să fie modificate armurile, coifurile şi scuturile soldaților romani pentru a putea evita pierderile în conflictele ce aveau să vină în care inamicii ar fi folosit arme similare cu falxul.
Puţini sunt cei care știu că pe teritoriul României, în județul Hunedoara, între Simeria şi Orăştie, există un monument care reprezintă un falx dacic. Falxul gigantic are o înălțime de 3,5 metri, este construit din bronz și alamă, este așezat pe un soclu din armătură cu fier beton înalt de 2,5 metri, iar vârful lui este orientat înspre Roma.
Acest monument inedit este creaţia sculptorului Nicolae Adam și a fost realizat în anul 2008 în memoria lui Decebal. Interesant este faptul că în Craiva Veche, un micuț sat din judeţul Alba, foarte aproape de vechea cetate dacică de la Piatra Craivii, trăiește Emanuel Bezeriţă (42 de ani), alias Komakiza, un fierar care fabrică arme şi unelte antice unicat folosind metodele de odinioară folosite de daci.
