Care este primul loc din lume ce trece în noul an?

30.12.2022
Care este primul loc din lume ce trece în noul an?

Revelionul este momentul din an așteptat de toată lumea, însă unii se bucură de acest eveniment înaintea tuturor. Mica națiune insulară din Oceanul Pacific, Kiribati, sărbătorește Anul Nou înaintea oricui altcineva de pe Pământ.

Cu alte cuvinte, Kiribati este prima locație din lume unde se trece în data de 1 ianuarie. Acest lucru se întâmplă la ora 10:00 GMT (ora medie din Greenwich) sau la 05:00 EST (ora standard de est).

Kiribati, o națiune insulară

Kiribati este o națiune formată din mai multe insule răspândite în inima Oceanului Pacific. Potrivit datelor oficiale, Kiribati este cel mai mare stat din Oceania ca și întindere. Acesta are o suprafață de aproximativ 5.000.000 de kilometri pătrați, în mare parte acoperită de ocean, dar aria uscatului reprezintă doar 811 kilometri pătrați. Suprafața terestră este în esență compusă doar din vârfuri de vulcani subacvatici.

Țara este formată din 32 de insule și prezintă peisaje tropicale dominate de palmieri de cocos și înconjurate de recife extinse. Kiribati este, de asemenea, singura națiune insulară din lume care se extinde prin toate cele patru emisfere ale planetei. Lanțul de insule se întinde pe marginile Ecuatorului și mărginește Linia Internațională de Date (IDL) la est.

Kiritimati, „Insula Crăciunului”

Kiritimati reprezintă 70% din suprafața de uscat a statului Kiribati, fiind, totodată, și cel mai mare atol de corali din lume, cu o suprafață de 384,4 kilometri pătrați. Atolul Kiritimati face parte din Insulele Northern Line, cu cel mai îndepărtat fus orar din lume, UTC (Coordinated Universal Time) +14. Practic aici se trece prima dată în noul an și ulterior in restul țării.

Insula Kiritimati mai este cunoscută la nivel mondial și sub denumirea de „Insula Crăciunului”, fiind primii oameni care sărbătoresc Nașterea Domnului.

Sărbători în Kiribati

Ziua de Anul Nou este o sărbătoare publică în Kiribati și toată lumea este liberă. Nu se lucrează si nu se face școală, iar majoritatea afacerilor rămân închise. De la Crăciun și până la Anul Nou au loc tot felul dansuri tradiționale și cantece publice, fiind o perioadă de vacanță. De Crăciun, localnicii merg la biserică, cântă în cor, se adună la cine festive cu prietenii și familia și fac schimb de cadouri.

De asemenea, le place să devină activi în timpul sărbătorilor prin sporturi, având loc diverse competiții, jocuri și curse de canoe, în timp ce alții merg la camping în Taiwan Park și vizitează insulele din apropiere, potrivit worldatlas.com.

Din păcate, această națiune insulară are multe locuri care se scufundă și, potrivit specialiștilor în geologie, va dispărea în următorul secol. De altfel, mai mulți locuitori au fost relocați ca urmare a creșterii nivelului oceanului.

Foto: Pexels.com și Wikipedia.org

Distribuie acest articol:
Cele mai noi articole
Ce este o rachetă balistică intercontinentală? Cât de aproape lovește de țintă?
Ce este o rachetă balistică intercontinentală? Cât de aproape lovește de țintă?
Astăzi, Rusia a dus războiul într-o fază nouă după ce a lansat o rachetă balistică intercontinentală asupra Ucrainei, fiind prima de acest gen de la începutul conflictului, din urmă cu... citește tot
Ce sunt cotele de gen? Cum funcționează „cotele de gen”?
Ce sunt cotele de gen? Cum funcționează „cotele de gen”?
În spațiul public, în preajma alegerilor prezidențiale, se tot vorbește despre „cotele de gen”. Se pleacă de la premisa că în anumite domenii, femeilor nu li se dau aceleași șanse ca... citește tot
Cum arată vila din Estoril, unde Carol al II-lea și-a trăit ultimii ani? Cine a moștenit-o?
Cum arată vila din Estoril, unde Carol al II-lea și-a trăit ultimii ani? Cine a moștenit-o?
Carol al II-lea a fost regele României timp de 10 ani, între 8 iunie 1930 și 6 septembrie 1940. Domnia sa a fost una plină de controverse și mulți oameni politici ai acelor vremuri nu l-au vrut... citește tot