În România, există un sat unde se vorbește o limbă secretă de 100 de ani. „Gumuțeasca” sau „limba de sticlă” s-a transmis din generație în generație până în ziua de astăzi. Ea a fost inventată de geamgiii din Apuseni, care își vindeau marfa peste tot în țară.
Deși pare greu de crezut, gumuțeasca a fost, inițial, un cod secret al geamgiilor, o modalitate a acestora de a comunica fără ca străinii să-i înțeleagă. Este incredibil că, după atâta timp, nepoții acestora încă vorbesc acest limbaj. Acest lucru dovedește, încă o dată, cât de inventiv poate fi omul atunci când situația o cere. Trebuie specificat că această limbă se vorbește doar de către locuitorii din acest sat.
Mărgău este satul de reședință al comunei cu același nume din județul Cluj. Oamenii de aici au inventat un limbaj cu totul nou, având mii de cuvinte. Majoritatea locuitorilor din acest sat erau geamgii. Îndeletnicirea lor i-a purtat peste tot în țară, însă o dată cu dezvoltarea societății și apariția geamurilor termopane aceştia şi-au pierdut din clienți.
Gumuțeasca îi un argou pe care l-au inventat mărgăuanii când o plecat cu geamuri să nu înțeleagă ceilalți ce vorbesc, cât îi prețul și așa mai departe. Astfel ei au inventat o limbă ca să se descurce în țară, și să stabilească prețul la geamuri fără ca străinii să nu înțeleagă, a declarat Octavian Ciurtin, proprietar de pensiune din zonă.
Având în vedere pe evoluția umanității și dezvoltarea societății, cel mai probabil această limbă va dispărea în viitorul mai mult sau mai puțin apropiat. Vocabularul fantezist al „gumuțeascăi” nu are nicio legătură cu cuvintele din limba română, astfel încât geamgiii mărgăuani nu erau înțeleși de cei din jur. Iată câteva exemple de asemenea cuvinte:
Foto: ro.wikipedia.org