Bisericile sunt lăcașuri de cult cunoscute pentru faptul că aici se oficiază slujba de botez, cea de căsătorie și cea de înmormântare. Totuși, în România, există o singură biserică unde nu s-a oficiat niciodată o slubă de înmormântare. Este vorba despre biserica Domniţa Bălaşa din București.
Biserica Domnița Bălașa, o adevărată capodoperă Arhitecturală și spirituală, este situată în inima Bucureștiului și are o poveste aparte. Aici nu se oficiază slube funerare.
Lăcașul de cult a fost fondat inițial în anul 1743 de Domnița Bălașa (născută în 1693), a șasea fiică a marelui voievod Constantin Brâncoveanu. Noua biserică a fost finalizată în anul 1753.
În anul 1838 are loc un cutremur puternic, care afectează grav lăcașul de cult. Însă până în 1842 este construită o alta, în stil neo-gotic, cu sprijinul Saftei Brâncoveanu, fondatoarea Spitalului Brâncovenesc. În 1881, și această nouă clădire a fost dărâmată, fiind degradată din cauza inundațiilor.
Actuala biserică a fost clădită în timpul domniei regelui Carol I și reginei Elisabeta, construcția durând 4 ani (1881-1885), scrie historia.ro.
Rămâne întrebarea: „De ce nu se oficiază înmormântări?” Acest caracter unic și aproape mitic al locului accentuează ideea de celebrare a vieții și a continuității spirituale. Se spune că Domnița Bălașa și-a dorit ca locul să fie o biserică de sărbătoare și nicidecum o biserică unde să predomine tristețea. Domniţa Bălaşa a promovat liturghia somptuoasă, iar aici au fost liturghisitori aleşi pentru modul profund în care slujeau. Tocmai de aceea, biserica și-a căpătat renumele de cea mai muzicală și sonoră din zona Bucureștilor.
Domniţa Bălaşa a fost cea de-a şasea fiică a lui Constantin Brâncoveanu. Aceasta s-a născut în 1693 şi a copilărit la curtea domnească, alături de cele şase surori şi cei patru fraţi, copiii lui Brâncoveanu. La frageda vârstă de 15 ani s-a căsătorit cu Manolache Lambrino, descendent al unei familii de vază. După ce în 1714 Constantin Brâncoveanu era decapitat alături de cei patru fii ai săi (Constantin, Ștefan, Radu și Matei) și ginerele, Enache Văcărescu la Istanbul, viața Domniței Bălașa a fost un chin.
Domniţa Bălaşa a fost închisă în temniţa femeilor, Ceauş Emini.Turcii au torturat-o şi au chinuit-o zile în şir pentru a afla unde îşi ţine ascunse averile domnitorul Brâncoveanu. Abia în anul 1719 s-a reîntors în țara natală unde a înfiinţat o şcoală, o mică biserică (cea amintită mai sus) şi, mai apoi, un azil de bătrâni. Domniţa Bălaşa a murit în 1754, la un an după finalizarea bisericii ce-i poartă numele.
Foto: zf.ro