Care este singura țară care și-a pus un papagal pe steag?

de: Claudiu Petrișor
21 02. 2024
Depositphotos_79197460_L
Dominica

Pe Pământ există 195 de țări suverane și independente, iar dintre acestea 193 sunt membre ale Organizației Națiunilor Unite, în timp ce Vatican și Palestina sunt doar observatori permanenți la ONU. În mod așteptat, la 195 de state sunt și, cel puțin, 195 de steaguri. Totuși, există un stat care a decis să-și pună un papagal pe drapel. Despre ce țară este vorba?

Trei țări au un papagal ca simbol național: Sfântul Vincent și Grenadinele, Sfânta Lucia și Dominica, dar numai Dominica a ales să pună „papagalul” pe steagul său național

Steagul Dominicii, o insulă din Marea Caraibelor, prezintă un papagal amazon verde numit „Sisserou Parrot” în mijlocul drapelului. Acesta este un simbol al speciei endemice de papagal Sisserou, care trăiește în pădurile tropicale ale insulei.

Papagalul Sisserou, originar numai din Dominica, se află în centrul steagului într-un disc roșu, reprezentând dreptatea socială. Cele 10 stele care înconjoară papagalul reprezintă diviziunile administrative.

Crucea tricoloră semnifică Trinitatea creștină cu galben denotă soarele, principalele produse agricole citrice și banane și indienii nativi din Caraibe; negrul reprezintă solul bogat și moștenirea africană a majorității cetățenilor; iar albul denotă râuri, cascade și puritatea aspirațiilor. Fundalul verde simbolizează vegetația luxuriantă din Dominica. Țara este poreclită „Insula Naturii din Caraibe” , datorită florei și faunei unice.

Stema are și ea doi papagali

Fideli acestei păsări, Stema Dominicăi a fost adoptată pe 21 iulie 1961. Aceasta este alcătuită dintr-un scut susținut de, cum altfel, doi papagali sisserou care un scut deasupra căruia se poate vedea un leu răgând. Cadranele scutului prezintă o canoe, un bananier, un palmier și o broască ce trăiește pe această insulă.

Stema

Unde este Dominica?

Dominica este o țară insulară din Marea Caraibelor, aflată la sud de Guadelupa și la nord de Martinica. Capitala, Roseau, este situată în partea de vest a insulei. Din punct de vedere geografic este situată într-o parte a lanțului Insulelor Sub Vânt din arhipelagul Antilelor Mici din Marea Caraibelor. Insula are o suprafață de 750 km², iar cel mai înalt punct este Morne Diablotins, la o altitudine de 1.447 m. La recensământul care a avult loc în anul 2011, populația era de 71.293 de locuitori.

Republica insulară a obținut independența în 1978 după ce a fost colonizată inițial de francezi și apoi de britanici.

Foto: Depositphotos.com