Care este singurul loc din România unde este interzis accesul femeilor?

de: Claudiu Petrișor
26 09. 2018
manastire

Pe teritoriul țării noastre există un loc în care accesul femeilor nu este permis. Mai exact, locul cu pricina este singurul de pe teritoriul României unde se aplică „avatonul”. Ce este avatonul și care este acest loc?

Avatonul este legea care opreşte intrarea femeilor pe Sfântul Munte Athos, din Grecia. De altfel, termenul de „avaton” vine chiar din limba lui Platon și înseamnă „neumblat”.

Există și în România un loc în care accesul femeilor este strict interzis. Este vorba despre Mănăstirea Frăsinei, situată în județul Vâlcea, în localitatea Muereasca. La intrarea în lăcașul sfânt stă scris: „(…) În tindă este pictura de la 1848.În anul 1864, Domnitorul Alexandru Ioan Cuza, apreciind pe ctitorul cel nou de la Frăsinei, Episcopul Sf. Calinic, exceptează de la expropiere M-rea Frăsinei. În decursul vremurilor, Mînăstirea Frăsinei a prosperat cu alte clădiri și anexe, așa cum se vede azi. Sf. Calinic, Ctitorul Sf. Mînăstiri Frăsinei, a pus aici rînduiala de slujbă și trăire religioasă, după tipicul Sf. Munte Athos, în care se include și restricția ca în Sf. Mînăstire Frăsinei să nu intre niciodată femei”. În perioada comunistă (1948-1989) această interdicție a fost ridicată.

Cine a interzis femeile în acest loc sfânt?

Se pare că interzicerea femeilor a fost lăsată de Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica (1787 – 1868), cel care ar fi vizitat mănăstirea în secolul al XIX-lea în calitate de episcop la Râmnicu Vâlcea. Acesta a fost cel care a decis ca femeile să nu aibă acces în acest loc sfânt și să nu se mănânce niciodată carne la Mănăstirea Frăsinei.

Cum s-a înmulțit omenirea dacă Adam și Eva au avut doar doi băieți, Cain și Abel?

În lume mai există și alte locuri unde reprezentantele sexului frumos sunt interzise din motive religioase. Acestea sunt Muntele Athos din Grecia, Muntele Omine din Japonia sau mormintele sacre Haji Ali Dargah Shrine din Mumbai, India.

Foto: stiri.tvr.ro