Sulina este un oraș micuț din județul Tulcea, cu o populație de doar 3.663 de locuitori. Localitatea nu este legată la rețeaua de drumuri din România și se poate ajunge acolo doar pe calea apei, fie pe Dunăre, fie pe Marea Neagră. Sulina este orașul situat la cea mai joasă altitudine din țară, numai 4 m deasupra nivelului mării, și, totodată, singurul din Europa care are port atât la Dunăre, cât și la Marea Neagră.
Potrivit istoricilor, Sulina apare în documente începând cu perioada bizantină. Mai exact, zona este descrisă în cronicile care relatează confruntarea dintre greci și bulgari și anume bătălia de la Ongal (anul 680). Timpul trece, iar expedițiile pe mare fac ca regiunea să apară în hărți italiene din secolele al XIV-lea și al XV-lea, cum ar fi cea realizată de Pietro Visconti în anul 1327 și portulanul genovez din secolul al XIV-lea, tipărit de către cărturarul Dimitrios Tagias.
Viața acestui mic port cosmopolit este originală și interesantă. Are un farmec și un pitoresc deosebit. Sulina este numai port, nu are oraș. Toată populația se hrănește din viața portului. Aici e o viață de colonii. Comerțul levantin atrage aventurieri din toate semințiile, care se perindă pe aici să pescuiască în apa tulbure a Dunării. Un mozaic de rase. Toate neamurile, toate tipurile și toate limbile, a povestit Jan Bart în ”Europolis”.
Cele mai multe date despre această localitate apar începând cu secolul al XVIII-lea, atunci când turcii aleg să navigheze până la Constantinopol, trecând prin brațul Sulina. Palatul Comisiei Europene a Dunării și Farul din Sulina sunt două din monumentele importante ale orașului, datând din anii 1860 și 1870.
Din păcate, luptele din cel de-al Doilea Război Mondial a distrus localitatea în proporție de 80%, bombardamentele rusești lăsând în urmă un dezastru complet. Cu toate acestea, odată cu trecerea timpului, oamenii din zonă au reușit să refacă localitatea.
Așa cum spuneam mai sus, Sulina este singurul oraș care are port atât la Dunăre, cât și la Marea Neagră. Localitatea are kilometri întregi de plajă la mare, însă turiștii nu se îngrămădesc să vină în această zonă. Regiunea este frecventată în zonele mai izolate de nudiști. Trebuie specificat că plaja nu este una amenajată și îi oferă un aspect „virgin”, de aceea reprezintă o alternativă la stațiunea Vama Veche.
Foto: YouTube și Wikipedia.ro