Care este țara unde se vorbesc nu mai puțin de 839 de limbi?
Limba maternă este limba pe care un individ o învață prima oară, de obicei, în familie. Este legătura care se stabilește încă din copilărie cu membrii familiei, cu tradițiile culturale și cu comunitatea din care face parte. O limbă este considerată „vie”, adică vorbită, atunci când cel puțin un vorbitor al respectivei limbi o consideră limbă maternă.
Care este țara unde se vorbesc cele mai multe limbi?
În anul 2015, Lucas Alberto Lopéz, un ziarist care creează infografii pentru cotidianul South China Morning Post, a realizat un studiu în care sunt prezentate cele mai vorbite 23 de limbi de pe mapamond.
Infografia (sursa: boredpanda.com) arată repartizarea acestor limbi pe zonele geografice și în țările unde acestea sunt vorbite.
În lume există în prezent 7.102 de limbi vii. Dintre acestea, 23 de limbi sunt limba maternă vorbită de peste 50 de milioane de oameni și, în același timp, sunt vorbite de 4,1 miliarde de oameni.
Spre exemplu, limba engleză este vorbită în 110 ţări, limba arabă în 60 de ţări, limba franceză în 51 de țări, limba chineză în 33 de ţări, limba spaniolă în 31 de ţări, limba persană în 29 de ţări, limba germană în 18 ţări, iar limba rusă în 16 ţări.
Am observat că o limbă este vorbită în mai multe țări, însă puțini sunt cei care știu că într-o singură țară, Papua Noua Guinee, se vorbesc nu mai puțin de 839 de limbi, ceea ce reprezintă de trei ori mai multe limbi decât există în Europa și aproximativ 12 % din totalul limbilor vorbite în întreaga lume. Aceasta cifră este cu atât mai șocantă cu cât micuța țară insulară numără doar 7 milioane de locuitori.
Interesant este faptul că multe dintre limbile din Papua Noua Guinee sunt vorbite de un număr foarte limitat de persoane. Comparativ, Indonezia are o populațe de 264 milioane de locuitori, care vorbesc „doar” 707 limbi.
Într-un clasament al țărilor pe teritoriul cărora se vorbesc cele mai multe limbi, Papua Noua Guinee și Indonezia sunt urmate de Nigeria (526 limbi) și de India (454 limbi).
Dincolo de toate aceste cifre, cea mai vorbită limbă la ora actuală pe toate meridionalele globului rămâne engleza.
Foto: eduperformance.ro