Care este temperatura normală a corpului? Cum diferă valoarea de la bărbați la femei?

de: Claudiu Petrișor
05 08. 2020
temperatura
Temperatura

Care este temperatura normală a corpului? Aceasta este întrebarea pe care și-o pun mulți dintre noi în vremuri în care unul dintre primele simptome ale existenței virusului COVID-19 în corp este creșterea temperaturii. De ce? Infecția în corp este principala cauză a febrei.

Care este temperatura normală a corpului?

Care este temperatura normală a corpului? Temperatura medie a corpului este de 37° C, dar trebuie punctat faptul că nu suntem roboți și temperatura „normală” variază de la o persoană la alta, dar și de la un moment al zilei la altul.

Valori diferite pot apărea și în funcție de locul unde este măsurată temperatura (de exemplu, valoarea temperaturii măsurată intrarectal este mai mare decât la suprafața pielii cu 0.3-0.4°C). Evident, temperatura poate să difere și în funcție de vârstă sau de sex, dar și dacă senzațiile de foame sau frig sunt mai accentuate. În cazul femeilor, în timpul ciclului menstrual, valorile temperaturii sunt mult mai ridicate.

  • Temperatura normală a corpului la bebelusii sănătoși se încadrează între 36-37 de grade Celsius;
  • La copii, temperatura normala a corpului variaza între 36 si 36.8 de grade Celsius;
  • Temperatura normală a corpului adultilor este de 37 de grade Celsius;
  • La persoanele în vârstă, temperatura este mai scazuta cu câteva grade fața de adulți.

Diferențe de temperatură între bărbați și femei

Numeroase cercetări au scos la iveală faptul că temperatura mâinilor femeilor tinde să fie mai scăzută decât cea a mâinilor bărbaților. Un studiu din jurnalul medical The Lancet a arătat că, în medie, mâinile femeilor aveau cu 2,8° C mai puțin decât cele ale bărbaților.

Ce este febra?

Conform definiției, febra este numit fenomenul prin care temperatura corpului este de 38° C sau mai mare. Febra se manifestă când în organism există o infecție. Gripa este cauza cea mai frecventă a febrei, dar și alte boli care produc inflamație în organism pot genera febra.

De ce coronavirus se numește astfel?

Acest virus ucigaș originar din China vine din familia coronaviridelor care include patru genuri: Alphacoronavirus, Betacoronavirus, Gammacoronavirus și Deltacoronavirus.

Coronavirusurile au o formă variabilă, sferică sau ovoidală, pleomorfă, diametrul de 120-160 nm, având un înveliș extern pe care se află niște proeminențe glicoproteice, numite spicule (peplomere), foarte lungi (24 nm), pedunculate, cu extremități rotunjite, bulboase, aranjate în așa fel încât, la microscopul electronic, dau aspect de coroană solară. Acest lucru a favorizat denumirea de coronavirus. Spiculele au rolul de a se lega de receptorii celulari, favorizând infecția celulelor sensibile.