Care sunt băuturile tradiționale românești?

de: Sorin Florea
22 12. 2022
alcool
Care sunt bauturile traditionale romanesti?

Fiecare țară are propria ei gastronomie, cu un specific aparte, și cu băuturi tradiționale care pot satisface și cele mai pretențioase gusturi. România nu face excepție și pe lângă mâncarea delicioasă are și mai multe băuturi alcoolice tradiționale.

Este musai lângă o mâncare delicioasă să fie servită și o băutură delicioasă. Încă din cele mai vechi timpuri, românii au știut să prepare băuturi alcoolice care au devenit o tradiție pe aceste meleaguri. De altfel, încă de pe vremea lui Burebista geto-dacii erau cunoscuți ca mari băutori, obligându-l pe marele conducător să pună interdicție la consumul de vin.

Potrivit datelor oficiale, iată primele 10 băuturi tradiționale românești alcoolice şi non-alcoolice:

  • Țuica
  • Caisata
  • Rachiul
  • Pălinca
  • Cireșata
  • Socata
  • Turț
  • Afinata
  • Vinul
  • Vinars
  • Vișinata
  • Zmeurata

Istoria țuicii

Unii specialiști în gastronomie susțin că acest clasament ar putea fi modificat, putând fi incluse și alte băuturi. Până atunci ne vom referi la câteva dintre acestea, iar printre ele găsim țuica care este o băutură alcoolică 100% românească, la fel ca și cuvântul. Acest lichid euforic se poate obține prin fermentarea și distilarea prunelor, din amestec de fructe sau din comina de la struguri. În Transilvania, țuica reprezintă un simbol al zonei și a fost atestată documentar în Bistrița, la 1386, într-un act maghiar de percepție fiscală sub numele de „cujka”.

În această parte a țării, țuica mai este cunoscută și sub numele de pălincă, iar băutura are peste 50 de grade alcoolemie. Specialiștii în domeniu susțin că există totuși o diferență între țuică și palincă și constă în faptul că prima se produce doar din prune, în timp ce palinca se produce din diverse fructe.

În ceea ce privește vișinata, caisata, afinata și toate celelalte se obțin prin amestecul de alcool cu fructele respective, caise, afine, vișine, etc.

Așadar, România are cu ce se mândri când vine vorba de băuturi tradiționale românești alcoolice și non-alcoolice. Bucătăria românească este una care poate satisface și cele mai pretențioase papile gustative, iar băuturile noastre tradiționale pot face față cu brio mult mai celebrelor băuturi din Franța, Italia sau Germania.

Foto: Wikipedia.org