Care sunt cele mai apropiate două capitale din lume? Dar din Europa?

de: Sorin Florea
26 08. 2022
Viena Bratislava
Care sunt cele mai apropiate doua capitale din lume?

În ultima perioadă, foarte mulți oameni aleg să meargă în city break-uri. În felul acesta pot vizita, într-un timp scurt un oraș sau chiar o capitală, fără cheltuieli prea mari. Bineînțeles, că ideal ar fi să poți vizita centre urbane mari și cât mai multe, însă nu este tot timpul posibil. Cu toate acestea, există o variantă să vizitezi două capitale europene, într-o bucată scurtă de timp, fiindcă distanța dintre ele este de doar aproximativ 60 de kilometri.

Cele mai apropiate două capitale din Europa

Între capitala Austriei, Viena, și capitala Slovaciei, Bratislava, există o distanță de aproximativ 60 de kilometri. De altfel, cele două orașe sunt cele mai apropiate capitale din Europa și chiar din lume (făcând abstracție de cazul Vatican – Roma). Cele două centre urbane atrag turiști din întreaga lume prin arhitectura clădirilor, precum și prin încărcătura istorică și culturală.

Care sunt cele mai apropiate capitale din lume?

Kinshasa si Brazzaville sunt cele mai apropiate capitale din lume. Kinshasa este capitala Republicii Democrate Congo, iar Brazzaville este capitala statului Congo. Acestea sunt separate de râul Congo.

Curiozități despre Viena

  • Capitala Austriei este una dintre cele mai vizitate orașe din lume. Aceasta are o suprafață de aproximativ 415 kilometri pătrați și o populație în jur de 1.800.000 de cetățeni.
  • De-a lungul timpului Viena a fost capitala Sfântului Imperiu Roman de Națiune Germană, a Imperiului Austriac și, între 1867-1918, a Imperiului Austro-Ungar, potrivit Wikipedia.org.
  • Aproximativ jumătate din suprafața capitalei este destinată spațiului verde.
  • Viena este traversată de Dunăre în drumul ei spre Marea Neagră.
  • În Viena își au sediul principal mai multe organizații internaționale importante, precum Organizația Națiunilor Unite (ONU), Organizația Țărilor Exportatoare de Petrol și alte diverse agenții, ca Agenția Internațională pentru Energie Atomică.

Curiozități despre Bratislava

  • Bratislava este cel mai mare oraș din Slovacia, cu o populație de aproximativ 430.000 de locuitori. Orașul are o suprafață de aproximativ 368 de kilometri pătrați.
  • Capitala este traversată de Dunăre, la fel ca și Viena. Celelalte capitale europene prin care trece fluviul sunt Budapesta și Belgrad.
  • În trecut, Bratislava a fost un simplu oraș în Imperiul Austro – Ungar.
  • Capitala reprezintă cel mai important centru economic, social și cultural al Slovaciei.
  • Orașul și-a primit numele actual în 1919. Până atunci, capitala era cunoscută pentru denumirea de Pressburg, fiindcă era dominată de austrieci, au scris cei de la ravel-question.com.

Foto: Wikipedia.org