Care sunt cele mai longevive seriale difuzate?

03.08.2022
Care sunt cele mai longevive seriale difuzate?

Serialele Tv au reprezentat mereu un prilej de relaxare pentru întreg publicul care le urmărește. Unele parcă se termină prea repede, iar de altele s-ar putea zice că nu mai un final exact. În acest articol redactorii shtiu.ro vă vor prezenta câteva dintre cele mai longevive seriale, care au rezistat testului timpului.

„Tânăr și neliniștit” sau serialul nemuritor

„The Young And The Restless” este un un serial american, aflat în producție de 47 de ani. Acesta a ajuns la un număr impresionant de 12,000 de episoade iar în România au fost transmise până la 5,200 înainte ca postul Tv să renunțe la difuzarea sa în 2021. Deși mulți actori au fost înlocuiți pe parcursul celor aproape cinci  decenii, esența a rămas aceeași: familiile Newman, Abbott, Brooks și Foster conduceau corporațiile mari din orașul Genoa. Între familii apar mereu dispute și rivalități mânate de interese mai mult sau mai puțin „ortodoxe”.

„One life to live”și cum a trăit 45 de ani

„One life to live” este o telenovelă americană care și-a oprit producția după 45 de ani și peste 11,000 de episoade, aceasta fiind remarcată de-a lungul timpului pentru diversitatea potretrizată în cadrul personajelor. Serialul prezintă povestea mai multor familii dintr-un district fictiv din Philadelphia, fiecare dintre acestea cu etnii diferite: catolici, polonezi și afro-americani, conform screenrant.com. Finalul a avut premiera în 2013.

„The Simpsons”- o familie tipic americană, dar animată

Trecând la seriale animate, familia Simpsons se află și în acest moment în producție, după 32 de ani de la lansarea acestuia. Serialul este cunoscut în special pentru „prezicerile” făcute de-a lungul difuzării acestuia, cum ar fi canditura lui Donald Trump la președenția Statelor Unite ale Americii sau pandemia de Coronavirus din 2020. Inițial, „The Simpsons” a fost doar o serie de sketches de comedie scurte la The Tracey Ullman Show în 1987 și din 1989, a devenit unul dintre cele mai longegive seriale de animație.

Serialul care a ajuns în Cartea Recordurilor

„Guiding light” este o telenovelă americană, care a reușit să se afle în producție pe parcursul a șapte decenii- 15 ani la radio și 57 pe micile ecrane. Serialul a avut premiera în 1952 la tv, în 1937 la radio și în cele din urmă a fost anulat în 2009 de către CBS. Acțiunea are loc în orășelul Springfield, iar titlul face referire la o lampă ce aparținea preotului Ruthledge, un personaj important la momentul apariției serialului. Acea lumina reprezenta sprijin pentru cetățenii aflați în necaz, conform soaps.fandom.com.

Distribuie acest articol:
Citește și:
Tags:
Cele mai noi articole
Ce este o rachetă balistică intercontinentală? Cât de aproape lovește de țintă?
Ce este o rachetă balistică intercontinentală? Cât de aproape lovește de țintă?
Astăzi, Rusia a dus războiul într-o fază nouă după ce a lansat o rachetă balistică intercontinentală asupra Ucrainei, fiind prima de acest gen de la începutul conflictului, din urmă cu... citește tot
Ce sunt cotele de gen? Cum funcționează „cotele de gen”?
Ce sunt cotele de gen? Cum funcționează „cotele de gen”?
În spațiul public, în preajma alegerilor prezidențiale, se tot vorbește despre „cotele de gen”. Se pleacă de la premisa că în anumite domenii, femeilor nu li se dau aceleași șanse ca... citește tot
Cum arată vila din Estoril, unde Carol al II-lea și-a trăit ultimii ani? Cine a moștenit-o?
Cum arată vila din Estoril, unde Carol al II-lea și-a trăit ultimii ani? Cine a moștenit-o?
Carol al II-lea a fost regele României timp de 10 ani, între 8 iunie 1930 și 6 septembrie 1940. Domnia sa a fost una plină de controverse și mulți oameni politici ai acelor vremuri nu l-au vrut... citește tot