Literele de tipar, cunoscute și sub numele de „scris de tipar” sau „litere bloc”, reprezintă un stil de scriere în care literele sunt scrise ca glife separate, fără a adera una la cealaltă.
În țările vorbitoare de limbă engleză copiii sunt deseori învățați mai întâi să scrie cu litere de tipar, iar mai târziu învățați scrisul cursiv (cu litere împreunate), cunoscut și sub numele de scris de mână. În Germania, copiii încep să scrie cu litere de tipar în clasa I, iar scrierea cursivă o învață din clasa a doua. În alte țări, precum Polonia, Italia, Austria, Franța și România, scrierea cursivă se învață în clasa I.
În formularele oficiale se solicită uneori „scrieți cu majuscule” sau „scrieți cu litere de tipar”. Acest lucru se datorează faptului că scrierea de mână este mai greu de citit, iar glifele sunt unite astfel încât acestea nu se încadrează perfect în căsuțe separate.
Denumirea de „litere de tipar” mai poate fi folosită ca sinonim al majusculelor, cuvânt care definește scrierea cu litere capitale sau cu capităluțe (adică literele de tipar majuscule, dar care au aceeași înălțime cu litera mică din același corp), imitând prin scrierea de mână felul în care literele apar atunci când sunt tipărite.
Acronimele funcționează, în general, ca majuscule. Se scriu cu litere de tipar cuvintele importante, nu cele de legătură precum „și”, „de” sau „pentru”.
Pentru a clarifica acest lucru, iată câteva exemple:
Facultatea de Psihologie și Științele Educației (FPSE)
British Broadcasting Corporation (BBC)
Emiratele Arabe Unite (EAU)
Ministerul Apărării Naționale (MapN)
World of Warcraft (WoW)
Alfabetul limbii române este format din 31 de litere. Dintre acestea, 26 de caractere sunt preluat din alfabetul latin și acestora li se adaugă 5 caractere suplimentare formate prin aplicarea de semne diacritice. Acestea sunt ă, â, î, ș și ț.
Astfel, ordinea literelor alfabetului limbii române este: A, Ă, Â, B, C, D, E, F, G, H, I, Î, J, K, L, M, N, O, P, Q, R, S, Ș, T, Ț, U, V, W, X, Y, Z.