Care sunt motivele pentru care poți fi executat în Coreea de Nord?

de: Sorin Florea
23 01. 2021
Coreea de Nord a
motivele pentru care poti fi executat in Coreea de Nord

Republica Populară Democrată Coreeană sau mai simplu spus Coreea de Nord este o dictatură cruntă. Drepturile omului nu sunt respectate deloc. Totul există pentru stat, nimic în afara lui. Pe principiul „cine nu e cu mine este împotriva mea” liderul țării este cel care stabilește dreptatea după bunul plac.

Coreea de Nord este opusul Coreei de Sud, care este o democrație consolidată, fiind în primele cinci țări, ca nivel de trai, din lume. În schimb, în statul coreean din nord sărăcia este la ea acasă, iar oamenii se supun orbește regulilor impuse de liderul suprem.

Va prezentăm mai jos câteva reguli, care dacă nu sunt respectate ești pasibil de pedeapsa capitală.

1. Nu ai voie să asculți muzică străină. Oamenii sunt executați dacă sunt prinși ascultând muzică din afara țării. Singurele melodii acceptate sunt cele produse în Coreea de Nord, după ce trec prin filtrul statului. Cine încalcă această regulă este executat.

2. Să te prefaci că suferi atunci când liderul pățește ceva este grav, iar oamenii care nu sunt „sinceri” sunt uciși. De aceea, în 2011, când liderul suprem Kim Jong-il a decedat lumea plângea în hohote pe stradă, în cele 100 de zile de doliu național. Cine nu făcea acest lucru era trimis în lagărele de muncă sau chiar omorât.

 

3. Nu ai voie să te revolți dacă soțul său soția sunt uciși de stat din diferite motive. Cel mai bun exemplu despre cât de dură este viața în Coreea de Nord a avut loc când liderul Kim Jong-un și-a executat unchiul pentru trădare, iar fiindcă mătușa lui, soția celui ucis, a fost revoltată a fost și ea omorâtă.

4. Băuturile alcoolice sunt interzise. Aceste licori sunt permise doar în zilele de sărbătoare stabilite de stat și când este ziua de naștere a liderului suprem.

5. Din cauza faptului că țara este izolată politic în lume, lumea este foarte săracă și multe persoane fură mâncare. Cei prinși sunt trimiși în lagărele de muncă sau chiar uciși public, pentru a da exemplu.

6. Cenzura este totală, iar la televizor sunt difuzate doar emisiuni și filme care îl slăvesc pe marele om de stat. În 2013, 80 de persoane au fost executate public fiindcă s-au uitat la seriale străine.

7. Este interzis să comunici cu persoane din afara țării. Câteodată este interzis să vorbești la telefon și în interiorul statului, cum a fost cazul mai multor nord-coreeni care au vorbit la telefon în timpul celor 100 de zile de doliu național. Ei au fost uciși imediat.

8. Internetul este restricționat total. Funcționează o rețea națională, unde cenzura este cuvântul de ordine. Nu pot fi găsite pe internet decât informații care îl laudă pe lider.

9. Călătoriile în afara țării sunt interzise. Cine a încercat să fugă de dictatură și a fost prins a fost executat public, pentru a da un exemplu.

10. Lipsa de respect față de liderii țării este de neconceput. Orice atitudine care nu slăvește conducătorii este sancționată cu pedeapsa capitală. De exemplu, cei care merg în capitala Phenian trebuie să viziteze, obligatoriu, cele două statui din bronz ale liderilor Kim il-sung și Kim Jong-il, unde trebuie să aducă flori și să facă plecăciuni.

11. Singura religie acceptată în Coreea de Nord este cea care se închină neobosit la liderii actuali și trecuți ai statului. Orice în afară de asta este interzis și se pedepsește, bineînțeles, cu moartea.

12. Vânzarea sau achiziționarea de lucruri care nu sunt din Coreea de Nord îți poate aduce moartea. Totul trebuie să treacă prin filtrul statului și să respecte ideologia dictatorială.

Acesta este în prezent liderul Coreei de Nord, Kim Jong-un

Așadar, în Coreea de Nord este, probabil, cea mai drastică dictatură de pe planetă. Totul trebuie să fie făcut pentru stat, în numele liderului și doar în interiorul țării. În Coreea de Nord trăiesc peste 24 de milioane de oameni.

Foto: Pexels și stirileprotv.ro și Wikipedia