Care sunt statele dușmane? Ce țări se urăsc „de moarte” între ele?

de: Bogdan Andu
07 11. 2022
țări

Istoria geopolitică a lumii ne-a arătat procesul greu și îndelungat prin care am ajuns la granițele terestre din prezent. Conflicte politice și militare s-au purtat de-a lungul timpului în scopuri expansioniste. În prezent, conflictele directe au fost înlocuite cu diplomația, care de multe ori poate da greș. Anumite răni nu pot fi trecute cu vederea, astfel că în prezent ne întrebăm ce țări se urăsc între ele?

De ce unele țări nu pot colabora?

Pe suprafața Terrei sunt recunoscute 195 de state. Fiecare dintre ele are o limbă, un popor, o religie și un scop național. Din aceste simple lucruri ar trebui să ne ducă cu gândul că nu toate țările doresc să fie asociate cu altele.

Cele mai comune motive pentru unele se detestă între ele sunt legate de istorie și religie. Trecutul sângeros al omenirii a fost reprezentat de conflicte militare, în care scopul fiecărui grup de interes erau resursele. Datorită lor, avem în prezent țări care sunt dezvoltate sau în curs de dezvoltare. Valorile religioase sau diferențele culturale majore joacă un rol important în modul în care țările se privesc reciproc. Vom vedea astfel state cu regimuri politice diferite care nu se pot accepta între ele.

Ce state se urăsc reciproc?

Războaiele regionale și Mondiale au arătat natura distructivă pe care omul o are. Din dorințe de a-și proteja propriile țări, anumiți lideri au provocat distrugeri, care au lăsat răni chiar și până în prezent. Unul dintre cele mai disprețuite personalități ale lumii care au provocat distrugeri oriunde în calea sa, a fost Regele Leopold al II-lea al Belgiei. Puterea colonială a statului belgian și-a impus statutul cu forța în Africa. Din cauza lui, peste 10 milioane de oameni au decedat doar în Congo.

  • Pakistan și India. Coroana Britanică a reușit să renască societatea Indiei. Venirea britanicilor în regiune a dus la o tensiune nemaiîntâlnită. Dup ce Pakistan și India au devenit state suverane, tensiunile dintre cele două nu s-au diminuat. Regiunea Kashmir este o zonă de foc, care poate naște oricând un conflict militar între cele două forțe;
  • Argentina și Marea Britanie. Principalul conflict dintre cele două țări este pentru Insulele Falkland. Cu toate că zona este controlară de Regatul Unit de secole întregi, revendicarea Argentinei pentru mica regiune a iscat un conflict care dădea fiori în secolul al XX-lea;
  • Armenia și Azerbaijan. Regiunea este cunoscută ca fiind o zonă de foc, în care constant, cele două țări se atacă reciproc. Pe timpul în care ambele făceau parte a URSS, a luat naștere zona etnică Nagorno-Karabah. După căderea Uniunii Sovietice, ambele țări revendică teritoriul. Azerbaijanul consideră că atâta timp cât se află în interiorul granițelor sale, trebuie să fie a poporului azer. În timpul acesta, Armenia spune că zona este preponderentă locuită de majoritate armeană.
  • Rusia și Ucraina. În ultimii 8 ani, Rusia și Ucraina au fost mereu într-un conflict mai mult sau mai puțin deschis. În 2014, Rusia a anexat peninsula Crimeea, fără să tragă un foc de armă, profitând de tensiunile politice din Ucraina. Războiul care a urmat între armata Ucrainei și rebelii susținuți de ruși și trupele ruse din cele două regiuni estice ale Ucrainei, cunoscute în mod colectiv sub numele de Donbas, nu s-a încheiat niciodată oficial, iar până în prezent aproximativ 14.000 de oameni au fost uciși și aproximativ 1,5 milioane strămutați. Principalul motiv pentru care rușii îi urăsc pe ucraineni este apariția statului Ucraina. La sfârșitul secolului al IX-lea, un grup de nordici care se numeau Rus (pronunțat „Roos”) au stabilit controlul asupra comunităților slave din est, ceea ce este acum nord-vestul Rusiei. Apoi s-au mutat în josul râului Nipru pentru a face orașul Kiev, capitala Ucrainei din prezent. Elita nordică s-a asimilat curând în populația slavă locală, care a început să se refere la ea însăși ca oamenii din Rus sau Rusyns. Inima statului Rus era Ucraina centrală de astăzi, iar Moscova a fost înființată abia în secolul al XII-lea, fiind la început o frontieră de nord-est îndepărtată, scrie historyextra.com. Ucraina este situată în Europa de Est, între Rusia și statele membre UE/NATO, Polonia, Slovacia, Ungaria și România. De asemenea, Ucraina are granițe cu Belarus la nord și Moldova la sud. Vezi și ALTE MOTIVE pentru care cele două state se urăsc!

În această listă mai pot intra:

  • Coreea de Nord vs. Coreea de Sud
  • Grecia vs. Turcia
  • Serbia vs. Albania
  • Iran vs. Arabia Saudită
  • Maroc vs. Algeria
  • Grecia vs. Macedonia
  • Palestina vs. Israel
  • România vs. Ungaria

Foto: Depositphotos.com