Care sunt Țările de Jos?

de: Ana-Maria
18 05. 2021
Olanda

De la 1 ianuarie 2020, Olanda și-a schimbat denumirea oficială în Regatul Țărilor de Jos, care în limba neerlandeză se traduce „Het Koninkrijk der Netherlanden”.

Regatul Țărilor de Jos are capitala constituțională la Amsterdam, în timp ce sediul guvernului se află la Haga. Regatul este format din teritoriul european, cunoscut sub denumirea de Olanda, și posesiunile sale coloniale din zona Mării Caraibelor: Aruba, Curaçao și Antilele Olandeze. Timp de 21 de ani, între 1954 și 1975, din regat mai făcea parte si Surinam.

Willemstad este capitala Curaçao, Philipsburg este capitala Sint Maarten, iar Oranjestad este sediul guvernului local al statului Aruba.

Istoria Regatului Țărilor de Jos

Înainte de 1954, denumirea de Regatul Țărilor de Jos se referea la Olanda și dependențele olandeze. După acest an, țările care au format regatul erau Surinam, Antilele Olandeze (cu Aruba) și Țările de Jos. Surinam și-a proclamat independența în 1975, în timp ce Aruba a devenit stat unitar centralizat 11 ani mai târziu.

În forma sa actuală, Regatul Țărilor de Jos există din 2010. În acel an, Antilele Olandeze s-au separat în Curaçao, Sint Maarten, precum și alte câteva teritorii insulare devenite comune speciale ale Țărilor de Jos.

Țările de Jos

Denumirea neoficială este Olanda și a fost dată după numele principalei regiuni a țării, care cuprinde provinciile Olanda de Nord și Olanda de Sud.

Țările de Jos sunt o monarhie constituțională, fiind guvernată de regele Willem-Alexander și de către Consiliul Miniștrilot, condus de prim-ministrul Mark Rutte. Țările de Jos este un stat membru fondator al Benelux-ului, o uniune economică din care mai fac parte două monarhii: Belgia și Luxemburg.

Limba vorbită este neerlandeza, care este forma literară a germanei plate, limba vorbită ca dialect în nordul Germaniei. În Frizia, o a doua limbă oficială este limba frizonă.

Țările de Jos se întinde pe o suprafață totală de 41.543 km2 și este împărțită în douăsprezece provincii: Brabantul de Nord, Drenthe, Flevoland, Frizia, Gelderland, Groningen, Limburg, Olanda de Nord, Olande de Sud, Utrecht și Zeelanda.

Aruba

Este o insulă de mică altitudine și aridă din Marea Caraibelor, situată la nord de peninsula venezueleană Paraguana (la cca. 30 km de coastă).

Împreună cu Bonaire și Curaçao, Aruba a făcut parte din Antilele Olandeze, cele trei teritorii fiind cunoscute sub numele de „ABC-ul exotic”.

Aruba are o suprafață totală de 180 Km² și o populație de circa 125.000 de suflete. Capitala este la Oranjestad.

Aruba

Limbile oficiale sunt neerlandeza și papiamentu (n.n. – vorbită și în Curaçao). Acesta din urmă este un dialect care a evoluat din portugheză, spaniolă și olandeză. Engleza și spaniola sunt, de asemenea, vorbite în această țară.

Aruba s-a separat de Antilele la 1 ianuarie 1986. Obținerea independeței era prevăzută pentru anul 1996, însă tranziția a fost oprită în 1994 printr-un acord încheiat între guvernele Olandei, Arubei și Antilelor Olandeze.

Curaçao

Este o insulă situată în partea de sud a Mării Caraibelor. Țara include insula principală Curaçao și o insulă mai mică nepopulată, Klein Curaçao (n.n. – Micul Curaçao).

Deși fiziografic face parte din platforma continentală sud-americană, fiind situată la circa 60 km nord de Venezuela, Curaçao și insulele învecinate de pe coasta de nord a Americii de Sud sunt considerate că formează arcul de sud-vest al Antilelor Mici.

Curaçao are o suprafață totală de 444 Km² și o populație de circa 150.000 de suflete. Capitala este la Willemstad.

Până la 10 octombrie 2010, Curaçao era administrată ca Teritoriul Insular Curaçao (n.n. – în neerlandeză Eilandgebied Curaçao), fiind una dintre cele cinci teritorii insulare a fostelor Antile Olandeze.

Olandezii au ajuns prima dată în Caraibe fiind în căutare de sare pentru conservarea heringului. În perioada 1660-1700, portul Curaçao a fost deschis pentru toate țările, atât pentru aprovizionarea cu alimente, cât și cu produse de pe plantațiile din America de Sud.

Insula a fost invadată frecvent de corsari concurenți, având de suferit de pe urma războaielor dintre englezi și olandezi. Curaçao a rămas continuu în mâinile olandeze încă din anul 1816.

În 1845, Curaçao era una dintre cele șase dependențe olandeze din Indiile de Vest care au fost aduse sub administrație colectivă. În 1954, aceste dependențe au fost reorganizate ca Antilele Olandeze și au acordat autonomie în treburile interne.

În 2006, oamenii din Curaçao, împreună cu cei din alte insule și guvernul olandez, au fost de acord să dizolve Antilele Olandeze. La 10 octombrie 2010, Curaçao și Sint Maarten au devenit, la fel ca Aruba, care se separase de Antilele Olandeze în 1986, țări din Regatul Țărilor de Jos.

Sint Maarten

Sint Maarten ocupă treimea de sud a insulei tropicale Saint Martin din nord-estul Caraibelor. Insula are o suprafață de 98 km² și este divizată în două părți aproximativ egale. Partea de Nord a insulei aparține Franței.

Capitala este Philipsburg, este principala așezare și numără o populație de aproximativ 1.230 de locuitori. Populația totală a țării este de puțin peste 40.000 de locuitori.

A fost revendicat de mai multe puteri europene – în special olandezii și francezii, care au împărțit insula în 1648. Porțiunea olandeză a insulei a devenit parte a Indiilor de Vest olandeze în 1828. În 1845 a fost unul dintre cele șase teritorii insulare olandeze din Indiile de Vest care au fost aduse sub administrare colectivă. Până pe 10 octombrie 2010, Sint Maarten a făcut parte din Antilele Olandeze.