Carol I le interzicea invitaților să vorbească despre trei lucruri. Care erau acestea?

de: Claudiu Petrișor
29 07. 2020
carolI
Carol I

Carol I al României, Principe de Hohenzollern-Sigmaringen, a fost regele care a condus Principatele Române și apoi România după abdicarea forțată de o lovitură de stat a lui Alexandru Ioan Cuza. În cei 48 de ani de domnie, Carol I a obținut independența țării și a redresat economia acesteia.

Regele Carol a fost caracterizat în repetate rânduri ca fiind o persoană foarte rece. Acesta era permanent preocupat de prestigiul dinastiei pe care o fondase. Soţia sa, Regina Elisabeta, spunea despre Carol I al României că este genul de „persoană care îşi poartă coroana şi în somn”.

Cei care ajungeau la Castelul Peleș, reședința familiei regale, erau nevoiți să respecte anumite reguli nescrise impuse chiar de către Regele Carol I. Și nimeni nu avea de gând să-l supere pe Rege.

„Erau legi regale nescrise, care nu trebuia încălcate sub nicio formă. Carol I interzisese complet discuțiile despre religie. Nu voia motive de ceartă. El era catolic, regina Elisabeta, protestantă, Maria, ortodoxă… Apoi, nu aveai voie să aduci vorba despre Maria, fetița lui decedată la doar trei ani și șapte luni. Orice aducere aminte ar fi zdrobit inima Elisabetei”, a povestit pentru evz.ro Costin Mihai Dumitru, referent la Peleș.

Acesta a adăugat: „Ultima regulă, una importantă: invitații nu aveau voie să trateze subiecte legate de politică. Mai ales la masă. Temele de discuție le stabilea chiar Carol. Majoritatea se învârteau în cercul istoriei, al artei”.

La masă, Regele Carol I era cel care dădea era servit primul și, de cele mai multe ori, și primul care termina. „Protocolul impunea reguli stricte la masa regală, şi anume ca regele şi regina să fie serviţi primii, în acelaşi timp. Regele Carol mânca puţin şi repede. Cum termina i se lua farfuria şi, în acelaşi timp, se ridicau şi farfuriile celorlalţi comeseni, indiferent dacă aceştia mai mâncau sau nu. Asta însemna că ultimii serviţi nu apucau uneori să-şi golească farfuria. Enescu – fiind cel mai tânăr, era servit de obicei ultimul – trebuia deci să mănânce repede”, avea să povestească Ilie Kogălniceanu în cartea „Destăinuiri despre George Enescu”

De ce a murit fiica lui Carol I?

Unicul copil al Regelui Carol I şi al Reginei Elisabeta a fost Principesa Maria. Aceasta s-a născut la 8 septembrie 1870, în Bucureşti, la Palatul Cotroceni, şi a murit, în vârstă de nici patru ani, la 28 martie / 8 aprilie 1874, la Castelul Peleş. Motivul? O epidemie de scarlatină.

Micuța a fost înmormântată în grădina Palatului Cotroceni. Pe crucea acesteia stă scris un pasaj din Evanghelia după Luca: „Nu plângeţi; n-a murit, ci doarme“!