Castelul Peleș trebuia să fie la Buzău, unde se află Mănăstirea Ciolanu. De ce n-a mai ales Carol I locul cu pricina?

de: Claudiu Petrișor
16 05. 2023
ciolanu
Locul unde se afla Manastirea Ciolanu

Carol I al României, Principe de Hohenzollern-Sigmaringen, a fost regele care a condus Principatele Române și apoi România după abdicarea forțată de o lovitură de stat a lui Alexandru Ioan Cuza. Nu doar că a condus România timp de 48 de ani, ci a lăsat în urma sa adevărate realizări. Una dintre ele este Castelul Peleș de la Sinaia. Totuși, puțini sunt cei care știu că nu Valea Prahovei a fost prima opțiune pentru a avea un castel regal.

Carol I a depus jurământul în noua sa calitate de domnitor al Principatelor Unite Române în Palatul Mitropolie chiar pe 10 mai 1866, în ziua venirii sale în București. Imediat ce a fost instalat Rege, Carol I și consilierii săi au început să se preocupe de Casa Regală.

Carol I voia un loc potrivit pentru o reședință legală. Nu locul unde se află Castelul Peleș a fost prima alegere, Carol I a mers în Vrancea, apoi în județul Buzău. În locul unde se află Mănăstirea Ciolanu, Carol I voia să facă un Palat. Totuși, odată ajuns acolo, calul lui Carol I și-a rupt piciorul, iar Regele a considerat că acesta este un semn rău și a abandonat ideea. Totuși, Carol I a rămas atașat de această zonă și vizitat de mai multe ori regiunea. Acesta a și făcut o donaţie importantă aşezământului de aici, portretul său tronând la intrarea în biserică alături de ale altor ctitori ai schitului Cetăţuia, scrie agerpres.ro.

Printre locații s-a numărat și Câmpulung, unde localnicii nu au dorit să-i vândă pământ lui Carol I.  Moşnenii erau de părere că pământul nu trebuie vândut străinilor, chiar dacă acesta este regele României.

Cum a fost aleasă Sinaia?

Decizia a venit după ce regele a ajuns în comuna Podu Neagului (Sinaia din prezent) și a fost fascinat de peisajul feeric și natura sălbatică. Acesta locuia ocazional la Mănăstirea Sinaia. Drept urmare, Carol I a cumpărat 1.000 de pogoane și în 1873 a demarat proiectul unei construcții de vară pentru familia regală.

Construcția castelului a început în anul 1873, însă ceremonia de punere a pietrei de temelie a avut loc într-un cadru festiv la 10/22 august 1875. Carol I (1839-1914) a dorit să aibă o reședință de vară și l-a însărcinat pe arhitectul Wilhelm von Doderer (1825-1900), profesor la Technische Hochschule din Viena, cu realizarea unui proiect care să satisfacă și cele mai exigente cerințe.

300 de muncitori au lucrat la stabilizarea terenului, afectat de alunecările de teren, iar în 2 ani s-a reușit consolidarea fundației. Castelul Peleș a fost prima construcție din România care a avut fundație din beton.

Inaugurarea Castelului Peleș a avut loc pe 7 octombrie 1883, dar s-au mai construit anexe și camere până în anul 1914.

Potrivit datelor istorice, construcția Castelului Peleș a costat 16,5 milioane de lei-aur, echivalentul a 198 de milioane de dolari astăzi, întrucât în perioada antebelică, leul-aur echivala cu 12 dolari, la valoarea de atunci a dolarului.

Episod amuzant pe plaiurile buzoiene

Regele a revenit la Buzău inclusiv la o celebră vânătoare de urşi care fuseseră înainte… dresați. Scriitorul Gheorghe Petcu nota că prefectul de la acea vreme ar fi cumpărat 10 urşi dresaţi de la ursari, pe care i-a dus în pădurea unde urma să aibă loc vânătoarea. Cum Regele trebuia să se întoarcă acasă cu un vânat demn de povestit nepoților, hăitaşii au mânat urşii în direcţia vânătorilor.

La un moment dat, unul dintre animale s-a ridicat în două picioare şi a început să danseze. Vânătoarea s-a întrerupt brusc, căci regele Carol I n-a gustat „umorul mioritic” şi a vrut chiar să ceară demiterea prefectului. Însă, cu trecerea anilor, conducătorul României şi-a reamintit cu plăcere şi a relatat cu mult umor acest episod vânătoresc inedit de la Buzău.